Zona Economica Libera "Ungheni-Business"După 16 ani de la fondare, Zona Economică Liberă (ZEL) „Ungheni – Business” își extinde activitatea  în raioanele Călărași, Nisporeni, Hâncești și Soroca.

O lege în acest sens a fost votată în Parlament pe 26 iulie și urmează să fie publicată în Monitorul Oficial, pentru a intra în vigoare.

Discuțiile despre o eventuală extindere a ZEL ”Ungheni-Business” au început cu aproape un an în urmă, deoarece, așa cum a explicat administratoarea Natalia Iepuraș, la Ungheni nu mai există platforme libere pentru investitori. ”A mai rămas un singur teren și acela e privat. Iar noi știm că, în cazul când un teren e privat, prețul se dictează și nu tot timpul e pe măsura așteptărilor unui investitor. Din acest considerent, ne-am propus să mergem și în alte regiuni”, a explicat dânsa.

La Călărași, pentru ZEL ”Ungheni-Business” a fost găsit un teren în extravilanul comunei Tuzara – peste 32 de hectare. La Nisporeni – un teren de aproximativ 24 de hectare. ”Noi discutăm cu potențiali investitorii, negociem. Dânșii au mers peste tot, respectiv au indicat locurile unde ar fi dispuși să investească. Deci, noi trebuia să facem pasul acesta de extindere,  fiindcă durează procedura, iar investitorii nu așteaptă”, a precizat administratoarea.

Potrivit ei, noile zone de extindere vor avea doar beneficii: vor deveni mai atractive pentru investitorii străini, se vor forma sectoare competitive în industrie pe baza tehnologiilor moderne şi inovaţionale. Dar, ceea ce e foarte important, vor fi create locuri noi de muncă.

Există deja și un potențial investitor care e dispus să deschidă în una dintre noile sub-zone o întreprindere. Natalia Iepuraș a evitat să spună despre cine este vorba, dar a menționat că e din industria auto.

”Deschiderea unei astfel de filiale la Nisporeni este foarte importantă. Nu este un moft al primarului, dar o responsabilitate de a crea noi locuri de muncă pentru cetățenii orașului, mai ales că acum lucrăm intensiv la infrastructură, condiții și așa mai departe. Revenirea cetățenilor plecați peste hotare este importantă pentru noi. Pentru aceasta, însă, e nevoie să le oferim locuri de muncă acasă”, spunea, chiar la începutul discuțiilor prvind o eventuală extindere a ZEL la Nisporeni, în noiembrie 2017, primarul Grigore Robu.

Și președintele raionul Călărași,  Sergiu Artene, a salutat din start o eventuală extindere a acestei zone la Călărași.

Zona Economică Liberă ”Ungheni-Bussines” a fost lansată la 25 iulie 2002 și este, la ora actuală, una dintre cele mai de succes zone economice libere din Republica Moldova. Investițile aici au ajuns la aproximativ 75 milioane dolari. Numărul angajaților este de 2740, iar al rezidenților – de 36.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(265 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: