Un focar multiplu cu suspecţie la rujeolă, în care au fost implicați 20 de copii. Doar trei dintre aceștia au beneficiat de câte o singură doză de vaccin cu component rujeolic, ceea ce este insuficient pentru a fi protejați de această infecţie, anunță Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Potrivit unui comunicat de presă emis de MSMPS, se presupune că, copiii  au contactat boala în timp ce s-au aflat într-o tabără de vară din localitatea Morenii Noi, raionul Ungheni, care activa fără coordonarea cu autoritățile competente.

Persoana suspectată că ar fi sursa infecţiei este din satul Cazaclia şi a venit în tabără, deja cu semne clinice de rujeolă, după ce s-a aflat timp de o săptămână în Bolgrad, regiunea Odessa.

Persoanele suspecte de rujeolă care s-au aflat în tabără sunt originare din raionul Ciadîr-Lunga, alt caz a fost înregistrat în raionul Vulcăneşti şi încă trei în raionul Ungheni.

Toți copiii au manifestat febră 38-39 0C, conjuctivită, rinoree, tusă uscată și erupții maculo-papuloase cutanate, la început pe față, apoi pe gât. La moment, copiii se află sub supravegherea medicului infecționist și primesc tratamentul corespunzător.

Menționăm că, cauza refuzului de vaccinare a copiilor de către părinţi este motivul apartenenței la o confesiuni religioase.

În acest context, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale atenționează că acest caz este o dovadă în plus a faptului că rujeola rămâne în continuare o infecție cu grad înalt de contagiozitate și unica măsură sigură de protecție este vaccinarea profilactică conform Calendarului național de imunizare.

De menționat că rujeola se răspândește pe aceleași căi clasice și anume prin intermediul picăturilor de salivă și a secrețiilor nazale pe care persoana infectată le împrăștie în jur în timpul tusei, strănutului, râsului sau vorbirii. Transmiterea indirectă, adică prin contactul cu diferite obiecte contaminate (jucării, mobilier etc.) este rară în cazul rujeolei, însă nu imposibilă.

Potrivit medicilor, perioada de incubație a virusului durează între 7 și 18 zile. În general, debutul bolii este brusc și virulent, cu febră ce poate depăși uneori 39 C, la care se adăugă indispoziția, inapentența, durerile de cap, iar la scurt timp și semnele unei infecții respiratorii, incluzând: secreții nazale apoase, strănut; lăcrimarea abundentă, înroșirea ochilor; intoleranță la lumină și umflarea pleoapelor; dureri de gât, răgușeală; înroșirea și umflarea amigdalelor; tuse uscată, supărătoare sau, dimpotrivă productivă.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(399 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: