Recitindu-l pe Ion Luca Caragiale, am găsit un citat: ”Energia cea mai înaltă a unei națiuni îi este propria gândire”. Dacă facem o analiză a zilelor noastre, când omenirea elaborează intelectul artificial, atunci cum e cu gândirea?

Totul e artificial, zâmbetele, comportamentele, mâncarea, apa. A rămas doar un singur lucru ce ne mai ține în specia de oameni – sufletul. Dar mă gândesc că, într-o bună zi, va deveni și el artificial.

Un vechi proverb spune că orice atac este un strigăt după ajutor. Atacul se naşte din suferinţă. Atacul se naşte din lipsă.
De ce te-ai supăra pe cineva care suferă? Oferă compasiune şi iubire necondiţionată, fără a dori recunoaştere sau răsplată. Doar oferă. Pentru că ai la dispoziţie Infinitul. Aşa poţi schimba lumea. Aşa poţi transforma orice viaţă şi orice percepţie asupra vieţii.

Fiți de acord, în multe cazuri, noi nu putem arăta compasiune. De dimineață până seara ne gândim cum să ne menținem pe linia de plutire, cum să ne ajutăm familia să răzbească? Oare cum ne putem gândi  la alții, când avem atâtea și atâtea probleme?
Un studiu realizat în urmă cu doi ani arată că, prin blândețe și meditație, oamenii pot deveni mai sensibili la nevoile altora. Studiul a fost realizat pe un grup de călugări tibetani. Ei au fost uimiți să afle că mila se poate învăța la fel de ușor precum înveți să cânți la un instrument.

Scanarea creierului participanților a arătat că au existat schimbări semnificative în modul în care acesta funcționa. Se știe că, doar după ani de exersare, călugarii tibetani ajung să poată controla emoțiile și gândurile. Noi, gândindu-ne doar la bunăstare și fericire, nu ne întrebăm cum ne putem învăța pe sine arta de a fi milos cu ceilalți. Pentru că ceea ce dorim să ni se arate, și anume ințelegere, trebuie mai întâi oferită.

Vreau să vă propun, dragi cititori, o scrisoare deschisă de la un cătel, decis să fugă de acasă.
”Dragă stăpâne! După cum vei constata, am plecat din ceea ce am crezut că este și casa mea. Am pus în bagaj doar strictul necesar. Am luat o hăinuță – să îmi țină de cald pe vreme rece. Un pic de mâncare, cât pentru vreo două zile, castronul și o sticluță cu apă. Nu am vrut să abuzez prea mult de bunăvoința ta. Dacă, totuși, te vei întreba de ce am luat această decizie, îți pot hămăi câte ceva dintre motive.

În primul rând, prea des m-ai pedepsit pentru lucruri de care nu mă făceam vinovat. Nu ai stat nici o clipă să te intrebi, ci m-ai pedepsit exact așa cum știi că nu-mi place. M-ai pus să stau ore în șir doar pe metrul meu pătrat de păturică. Nu m-ai scos la o plimbare suficient de lungă ca să îmi dezmorțesc lăbuțele. Și apoi tot pe mine ai dat vina că am făcut în casă.

Dacă am mai ros câte un fir din casă, nu te-ai întrebat niciodată dacă nu cumva am făcut-o din plictiseală. Pentru că stăteam mai bine de opt ore singur. Jucării nu prea căpătam. De aceea eram nevoit să mă mulțumesc cu ceea ce îmi era mai la îndemână. Ei bine, eram invariabil pedepsit și pentru asta.

Nu te-ai intrebat nicodată dacă eu am nevoie de afecțiune? Să îmi dai și mie puțină atenție, puțină drăgăreală, te-ai gândit?
M-am simțit singur de-atâtea ori și aveam atâta nevoie de afecțiunea ta, dar nu am primit-o!
De aceea am decis să plec. Mai bine o viață de câine pe strazi decât să mă simt abandonat în propria casă. Dacă totuși te răzgândești, mă găsești timp de două zile pe preșul de la magazinul alimentar. Mai am o speranță! Al tău, Puc…”

Morala: Omul care este lipsit de sentimentul tristeței e tot atât de vrednic de compătimire ca și omul care nu știe ce-i bucuria sau care și-a pierdut simțul umorului. Absența chiar și numai a unui dintre aceste sentimente înseamnă sărăcie spirituală. Când vrei să plângi: ține-te, suferă și mergi înainte. Unicul om care îți va fi alături toată viața ești tu. Trăiește până ești în viață.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(73 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: