Exact cu zece ani în urmă, ”Expresul” publica o fotografie cu o copilă, care desena ceva pe o foaie de hârtie.

La un deceniu, asistăm la o expoziție personală de pictură și grafică a acelei copile, Mihaela Babin.
Vernisarea expoziției s-a produs pe 19 iulie, la Biblioteca ”Dimitrie Cantemir” din Ungheni.
Autoarea are 17 ani și este la prima sa expoziție, unde și-a expus 32 de lucrări.
Mihaela a început să picteze de mică. A absolvit Școala de Arte Plastice din Ungheni, după care a mers la studii la Liceului Academic de Arte Plastice „Igor Vieru” din Chișinău, fiind convinsă că vrea să devină pictoriță.

Iată că acum a venit acasă cu prima sa expoziție.

”Eu numesc acest eveniment un început. Nu pot spune că e o expoziție ca a unor artiști renumiți”, spune zâmbind tânăra, după care adaugă ”Sper să le placă vizitatorilor ceea ce am făcut”.

Mihaela a recunoscut că fiecare dintre picturile sale reprezintă o stare a sa, astfel că, atunci când le privește, își amintește de momentul și dispoziția pe care a avut-o când a pictat-o.

În expoziție se regăsește prima sa pictură, realizată la liceu, dar și ultima. Astfel, oamenii pot înțelege de unde a pornit și unde a ajuns tânăra artistă.
Acum, visează să ajungă în ziua, în care să verniseze o expoziție în afara țării.

”Mă bucur mult pentru succesele Mihaelei. În curând, va avea o expoziție la Chișinău, iar noi am insistat să vernisăm prima ei expoziție acolo de unde a început, adică la Ungheni”, a mărturisit mama tinerei, Tatiana Babin.

Prezent la eveniment, sculptorul Dumitru Verdianu, zice că a rămas plăcut surprins de lucrările expuse și a lăudat Ungheniul pentru talentele pe care le crește.

”Așa încep toți artiștii, de la expoziții mici, dar care iau avânt. Aceasta îi doresc și Mihaelei, un avânt cu mult succes și multă inspirație”, a spus dânsul, după care a subliniat: ”Ungheniul este bogat în oameni talentați. Acum, este numit și oraș al sculpturilor. De ce nu ar fi și un oraș al picturilor în viitor?”.

Colegul său, artistul plastic Victor Cobzac, a propus și inițierea unei expoziții bienale la Ungheni, dedicată  tinerilor artiști de aici și a promis că se va implica în realizarea ei.
Cu lacrimi și emoții de bucurie, fosta profesoară de arte plastice a Mihaelei, Tatiana Butnaru de la Școala de Arte Plastice din Ungheni, a vorbit despre harul și iscusința discipolei sale.
”Ea de mică avea simțul culorii. Dacă vă veți opri la fiecare lucrare a sa, veți observa că fiecare are culori individuale, combinate diferit și cu armonia lor aparte. Nu poți trece indiferent nici pe lângă natură statică, nici pe lângă compoziție sau portrete”, a spus profesoara.

 

Un cuvânt de laudă l-a avut și Raisa Cojocaru, directoarea Școlii de Arte Plastice din Ungheni.

”Văd în lucrările tale ceva absolut nou. Ești o altă Mihaela și ai venit cu lucrări mature și profunde. Ne bucurăm enorm pentru tine”, a încurajat-o dânsa.

Expoziția poate fi admirată timp de două săptămâni la Biblioteca ”Dimitrie Cantemir.”

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(539 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: