Expresul

Și din nou Lelița Franța joacă sârba moldovenească

Startul a fost dat la Rădenii Călărașilor. Punctul final va fi pus tot în raionul Călărași, doar că la celebra ”Casă părintească” din Palanca.

Este vorba de  turneul rural ”Leliţa Franţa joacă sârba moldovenească”, organizat, pentru al doilea an consecutiv, de către un grup de muzicieni din Franţa şi Republica Moldova în satele moldovenești.

Primul spectacol a avut loc în seara de 12 iulie, la Rădeni, unde au răsunat lucrări ale compozitorilor Ștefan Neaga, Alexei Stârcea, Aleksandr Mulear, Simion Lungul, Vladimir Rotaru, Gheorghe Mustea, Oleg Negruță… ”Este un pas dintr-un proiect mai mare de redescoperire, conservare şi difuzare a muzicii clasice basarabene”, a declarat pentru postul public de televiziune, ”Moldova 1”, inițiatoarea acestui eveniment cultural, pianista Ecaterina Baranov, stabilită de mai bine de un deceniu la Paris. Dânsă își trage rădăcinile de la Rădeni și, iată, nu-și uită satul natal, chiar dacă a ajuns departe, fiind laureată a numeroase concursuri internaționale de pian.

Muzicienii care au însoțit-o pe Ecaterina Baranov au rămas impresionaţi de cele văzute aici. ”E ceva neobişnuit, oamenii extraordinar de primitori și frumoşi”, a recunoscut Eniko Saito din Japonia.
”Sunt pentru a patra oară în Moldova şi nu încetez să mă minunez de satele de aici”, a spus și pianista din Franța, Elise Bachour.

La rândul lor, spectatorii s-au arătat emoționați și au avut doar cuvinte de recunoştinţă în adresa muzicienilor. ”S-a cântat muzică de calitate. Nici nu m-am așteptat că vor veni atât de mulți la concert. Oamenii s-au ridicat în picioare și i-au aplaudat minute în șir pe muzicieni”, a spus, după concert Vera Gori, șefa Casei de Cultură din Rădeni.

„Am fost primiţi cu braţele deschise. Noi am cântat şi oamenii ne-au mulţumit”, a confirmat și  Ionel Streba, musician din România.

Turneul se va încheia pe 17 iulie, la Palanca. Muzicienii străini au mai cântat la Chișinău, Bulboaca, Mirești (Hâncești) și Brăviceni (Orhei).

(82 vizualizări)