Profesorii ungheneni la Cluj
Profesorii ungheneni la Cluj

Recent, 12 profesori de istorie din raionul Ungheni au revenit acasă, după ce au participat cea de a XIV-a ediţie a Şcolii de vară, organizată de Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române, filiala Cluj, și Universitatea Babeș-Bolyai (UBB).

Evenimentul s-a produs în perioada 9-14 iulie, având genericul: „Provocările istoriei ca ştiinţă şi disciplină de învăţământ la începutul mileniului trei”. Au participat de asemenea profesori români din Ucraina, Serbia şi Ungaria.

„Ne-am gândit temeinic şi am căzut de acord că e bine ca la 100 de ani de la Marea Unire să facem această şcoală de vară într-o capitală de suflet a românilor, importantă atât pentru acei ani în care s-a făcut Unirea, cât şi pentru acei ani care au urmat”, a menționat, în cuvântul său de debut, Ioan Aurel Pop, rectorul UBB și președinte al Academiei Române, după care a precizat: ”Clujul este al doilea oraş ca mărime din România. Vă aflaţi în cea mai veche, cea mai mare şi cea mai prestigioasă universitate a ţării, Universitatea „Babeş- Bolyai”, fondată în 1581, cu trei facultăţi atunci şi care, încă din secolul al XVI-lea, avea 300 de studenţi. Astăzi universitatea are 43 de mii de studenţi, 21 de facultăţi, trei limbi oficiale de studiu şi zeci de programe în limbile franceză, engleză şi italiană”.

”Școala de vară a fost un bun prilej pentru profesori de a discuta cu ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia Intotero, despre problemele cu care se confruntă aceștia în predarea istoriei românilor în ţările lor de provenienţă”, a subliniat Corneliu Prepeliță, specialist principal la Direcția Educație din Ungheni, organizator al echipei de profesori ungheneni și participant la eveniment.

În alocuțiunea sa, Natalia Intotero s-a referit la românii din afara granițelor României, menționând următoarele: ”Am parte de o oportunitate unică, aceea ce a fi aproape de românii aflați peste hotare, care, prin faptele și acțiunile lor, scriu un capitol al istoriei moderne, ce afectează România, dar și statele de rezidență. Avem o diasporă considerabilă, peste patru milioane de români, care lucrează, studiază sau trăiesc peste hotare, o comunitate mare cu o multitudine de nevoi și cu o varietate de problematici, o comunitate despre care se scrie puțin și se știe și mai puțin. În acest sens, ne propunem să susținem inițiativele dedicate istoriei și mai ales cele dedicate studiului diasporei românești și complexității acesteia”.

”Programul din acest an al Școlii de vară a cuprins conferințe pe diferite teme din istoria României, excursii la obiectivele culturale din județul Cluj și activități cu caracter didactico-practic, organizate cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Cluj – toate reprezintând o punte de legătură între românii de pretutindeni, în vederea cunoașterii istoriei”, a mai spus Corneliu Prepeliță.

De notat că profesorii de istorie din raionul Ungheni participă an de an la școlile de vară, organizate, de fiecare dată, în alt loc, astfel ca să aibă posibilitatea de a cunoaște mai bine România și a acumula cunoștințe și experiențe noi.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(352 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: