Expresul

Apa costă. Oamenii refuză să plătească

Apeductele sunt la ordinea zilei. Se construiesc și la Cornova, și la Năpădeni, și la Sinești, și la Măgurele, și în orașul Cornești.
După zeci de ani, oamenii ar putea să aibă, în sfârșit, apă în robinete. Doar că există o problemă.

”Fondul Ecologic, care e sursa principală a unor astfel de proiecte, are o condiție: oferă 85% din banii necesari, iar celelalte 15% trebuie să fie contribuția comunității. Dacă nu ai contribuția, nu primești acea finanțare de 85%”, a explicat președinta raionului, Ludmila Guzun.

La ora actuală, foarte mulți sunt plecați, foarte mulți sunt bătrâni și, practic, este imposibil să aduni de la oameni sumele necesare.

Ștefan Roșca: ”Trebuie să asigurăm contribuția comunității”
”Condițiile Fondului Ecologic nu le schimbă nimeni. Trebuie să asigurăm contribuția comunității”, a declarat Ștefan Roșca, primarul de Cornova. Potrivit dânsului, fiecare gospodărie din sat trebuie să dea câte 3000 de lei. Asta, în timp ce apeductul și canalizarea vor costa, per total, 22 milioane de lei.

”Înțeleg foarte bine că pentru un sătean de-al nostru e mult. Dar e vorba de apă! Pentru o bere, care costă 16 lei, sau pentru un pachet de țigări, care costă 22 de lei, nimeni nu se târguiește. Pentru apă, însă…”, a adăugat primarul.

Dânsul susține că este foarte complicat să aduni de la oameni contribuția. Până în prezent, au dat doar câțiva, chiar dacă se muncește în acest sens.

O situație similară se atestă, practic, în toate localitățile unde a început construcția apeductelor și sistemului de canalizare.

Vera Buga: ”E foarte greu”
”Vă spun sincer, regret deja că am început construcția apeductului și sistemului de canalizare. Atât de ofensată și jignită de localnici nu am fost niciodată. Imediat ce vine vorba de contribuție, îmi aruncă vorbe grele, îmi zic că aș vrea să pun banii în buzunar, că nimeni nu i-a întrebat dacă ei vor sau nu apeduct și canalizare. E foarte greu”, a spus, dintr-o răsuflare, Vrea Buga, primarul orașului Cornești.

De notat că proiectul din Cornești costă, în total, 35 milioane 700 mii de lei, iar contribuția comunității ar trebui să fie de 5 milioane 300 mii de lei. Din aceștia, două milioane deja sunt. Au fost asigurate de primărie. Consiliul Raional a oferit, anul trecut, 500 mii de lei. Urmează să vină cu contirbuția lor și cetățenii.

Potrivit Verei Buga, fiecare gospodărie ar trebui să achite câte 4000 de lei, pentru a beneficia de apă și canalizare, și câte 2500 de lei – pentru a beneficia doar de apă sau de canalizare.

Deocamdată, au fost adunate doar… 17 mii de lei.

Ajutor dintr-un credit de cinci milioane de lei
”Ca să ajutăm comunitățile, Consiliul Raional a decis să angajăm un credit de 5 milioane de lei, căci, imediat ce a fost aprobată tranșa ordinară de finanțare pentru Cornova, Năpădeni, Sinești, Măgurele, Cornești… – toți primarii au solicitat ajutorul nostru. Ar fi păcat, știind că ei nu au capacitatea să adune toți banii pentru contribuție, să nu-i ajutăm, să lăsm totul doar pe seama lor”, a declarat președinta raionului.

Și i-a ajutat. Astfel, orașului Cornești i-au fost oferite 300 mii de lei, satului Cornova – 300 mii de lei… Și celorlalte localități unde se construiesc apeducte tot câte 300 mii de lei le-au fost oferite.

Cu ce vor răspunde oamenii? Cei, pentru care se construiesc și apeductele, și sistemele de canalizare?

(251 vizualizări)