Estonia are o populație de 1,3 milioane de oameni. Republica Moldova are de două ori mai mult – 2,9 milioane.

Estonienii au un Produs Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor de 31473 de dolari. Mol­do­venii – de aproape șase ori mai puțin – 5657 dolari.
Dacă e să judecăm după percepția corupției, Estonia se situează pe locul 21 din 170. Republica Mol­dova – pe locul 122 din 170.

Cu toate acestea – atenție! – conform indicelui fe­ricirii, estonienii sunt pe locul 63, iar moldovenii – pe locul 67!
Ce mai, fericit popor. Bătut, batjocorit, furat, sărăcit la maximum, dar fericit.

Trebuie să reamintesc pentru cei cu memoria scurtă că și Estonia, și Moldova au făcut parte, ap­roa­pe jumătate de secol, dintr-o uniune, numită oficial sovietică.
Estonienii o spun cu glas tare: nu a fost o uniune, ci o închisoare a popoarelor. Moldovenii continuă să danseze ”Katiușa” și să suspine după ”subotnice”.
Cu ceva mai mult de 25 de ani în urmă, estonienii au spus ferm: ”Stop! Ajunge!” și au pornit pe o altă cale. Și moldovenii au spus același lucru, dar repede s-au răzgândit.
Iată că estonienii au ajuns în Uniunea Europeană, au ajuns în NATO, iar țara li s-a schimbat radical. Pentru ei un salariu de 1300 de euro e deja mic.
Moldovenii au ajuns de unde au pornit și mai rău. Abia de-și duc zilele și sunt gata să-și taie beregata pentru un kilogram de macaroane sau un litru de ulei, pe care ”oameni buni la suflet”, gen Șor, li-l oferă.
În schimb, se declară fericiți!
Cum să nu fii fericit, dacă vine un Dodon, un Plahotniuc, un Șor – Doamne, ce gașcă, ce oameni am adus la putere! – și ne fac festivaluri de tot felul, ne aduc artiști vânduți și răs-vânduți!
Cum s-ar zice: să răsune muzica.
Cum să nu fii fericit, dacă, după zeci de ani ”cu glodul pân-la gât”, iată vine un Făt-Frumos și-ți face o bucată de drum ca vai de el.
Dar e drum!
Și mergem într-o veselie la votare și tot alegem hoții și neciopliții. La toamnă, se pare, vom alege și ”independenții”.
Și iarăși vom fi fericiți.
Atât de fericiți, încât, într-o bună zi, s-ar putea să ne fie milă până și de estonieni.
Ce bucurii mai au ei? Hoții nu le fac concerte. Drumurile sunt construite demult, apeductele – la fel. Poliția își face treaba onest, la fel și justiția. Locuri de muncă bine plătite – câte vrei. Nu trebuie să plă­tești nimănui ca să-ți facă un certificat mai repede sau să-ți permită să treci vama cu tot ce-ți trece prin minte.
Plictiseală totală!
La începutul acestei săptămâni, am participat la un training cu experți din Estonia. Cu toții au spus același lucru: dacă vrei să trăiești bine și frumos, începe schimbarea de la tine.
Așa au făcut ei și au reușit.
Și a mai fost ceva: au spus răspicat că, timp de 50 de ani, au fost ocupați. Independența pentru ei nu este doar un motiv de a mai avea o sărbătoare în calen­dar, o zi de odihnă și un motiv de beție.
Independența pentru ei înseamnă oameni onești, incoruptibili și neșantajabili în fruntea statului, care să vrea ca poporul să trăiască bine, iar țara să prospere.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(210 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: