”E reparată o greșeală a trecutului”, scriam în ediția anterioară a ”Expresului”. Printr-o decizie a Consiliului Raional din 10 mai, filialei nr. 1 a Bibliotecii Publice Raionale ”Dimitrie Cantemir” din Ungheni i s-a conferit numele scriitorului Dumitru C. Moruzi, cel care a lăsat, în scrierile sale, amintiri frumoase despre Ungheni, despre cartierul Dănuțeni, unde, acum un veac în urmă, se afla moșia tatălui său.

Am mers imediat la acea bibliotecă din cartierul Dănuțeni, să vedem dacă vestea le-a bucurat pe bibliotecare.

Era în zi de vineri. Trecuse de ora 14.00. O căsuță mică, pitită la o intersecție de drumuri, îți amintește de timpurile demult apuse. Pe frontispiciu, aceeași inscripție: ”Biblioteca Publică, Filiala nr. 1”.

Imediat ce pășești pragul, ți se creează impresia că ai nimerit într-o casă de pe vremuri, cu o tindă, din care ajungi în două cămăruțe, așezate lateral. Doar că și coridorul, și cele două încăperi sunt mai spațioase.

În interior, o găsesc pe Emilia Budeanu. A venit la lucru în această bibliotecă în anul 1988 și de atunci, timp de 30 de ani, a tot muncit. A fost o perioadă îndelungată șefa bibliotecii, iar acum, chiar dacă e la pensie, continuă să muncească. Este adevărat, are jumătate de normă.

Deși programul ei de muncă în acea zi se terminase, ea mai zăbovise un pic. ”Mai am oleacă de lucru și am mai rămas”, a spus simplu, arătând spre teancul de hârtii de pe masă.

”Știți că biblioteca dumneavoastră poartă deja numele lui Dumitru C. Moruzi?”, întreb. Se uită mirată, zâmbește. ”Până nu văd schimbată inscripția de pe frontispiciu, nu cred”, face o replică, după care începe să depene amintiri: ”Cu trei ani în urmă, când biblioteca noastră a împlinit 65 de ani, am făcut o scrisoare la Secția Cultură ca să-i confere numele lui Moruzi. Fosta șefă, Tatiana Mihăiescu, nici nu știa cum să procedeze, unde să ducă acea scrisoare. Era foarte timidă…”.
N-a mai apucat Tatiana Mihăiescu să se bucure de decizie. S-a prăpădit subit.

Nici pe Emilia Budeanu nu am văzut-o bucurându-se prea tare. În momentul în care am întrebat-o ce părere are că biblioteca în care lucrează va purta numele lui Dumitru C. Moruzi, a făcut o pauză. ”Mă gândeam că, poate, ar fi fost mai bine să fie Ștefan cel Mare, fiindcă biblioteca se află pe strada Ștefan cel Mare… A mai fost propunerea ca biblioteca să poarte numele lui Grigore Vieru, dar…”. Nu și-a mai continuat gândul. A trecut direct la răspunsul la întrebarea pe care i-o adresasem: ”E foarte bine, căci aici a trăit familia lui. Alături, în biserică, se află cavoul tatălui său, prințul Constantin Moruzi”.

Apoi iar a pornit-o cu amintirile: ”Nu departe de bibliotecă trăia cineva, care-și amintea foarte bine de Constantin Moruzi, de acele vremuri. Venea des pe la noi și ne povestea. Pe locul unde acum e biblioteca, zicea el, cândva a fost o casă frumoasă, unde era o bibliotecă religioasă. Dacă am fi știut că, peste ani, biblioteca va purta numele lui Moruzi, poate că îl înregistram, adunam de la el mai multe informații”.

O întreb dacă în bibliotecă există vreo carte a lui Dumitru C. Moruzi. Se ridică vioi de pe scaun, se apropie de un raft și scoate cele două volume de ”Scrieri”. Le arată cu mândrie și spune scurt: ”Iaca, fotografiați-le”.
În prezent, biblioteca are circa 13 mii de cărți. ”Când venisem aici la lucru, erau vreo 35 de mii”, face o remarcă. Iar numărul cititorilor depășește cifra de 1000. ”Acuși vă spun exact câți sunt”. Deschide un registru și zice: ”1146 de citirori!”.

Totu-i bine și frumos, dar…
”Care e salariul de bibliotecar, cât primiți după atâția ani de muncă?”, o întreb pe Emilia Budeanu. Răspunde trist: ”Eu iau la mână 900 de lei. Am ieșit cu o pensie de 300 și ceva. Acum, după toate indexările anuale, am 1200 de lei”.

De ani buni, lucrează în frig. Biblioteca nu are nici centrală termică, nici măcar o sobă funcțională. ”Slavă Domnului că avem măcar calorifere electrice. Le-au adus când am primit calculatoarele. Ne-au spus atunci: ”Să luați seama să fie cald unde-s calculatoarele, ca să nu iasă din funcțiune”. Cum adică? Calculatoarele sunt mai de preț decât sănătatea noastră?”, spune.
Nici apă nu există în bibliotecă. ”În sfârșit, cu mare greu, ne-au dat un aparat, cu butelie. Iaca fântâna noastră!”, arată bibliotecara spre acel aparat instalat în coridor.
”Dar de unde luați apă pentru a spăla podelele, pentru a vă spăla mâinile? Unde mergeți la veceu?”. Sunt întrebări pe care nu pot să nu i le adresez.

Noroc că alături e Secția de înmatriculare a vehiculelor. Acolo fug femeile ce lucrează la bibliotecă ori de câte ori au nevoie. ”Care-i mai bun, ne dă voie. Că ei plătesc pentru fiecare metru cub de apă și economisesc. Nu mai pot să dea cât vor și cui vor”, explică.

Uneori, mai trag o fugă și acasă: ba la veceu, ba să aducă o căldare cu apă.
În plus, dacă ar veni niște ploi mai mari, nu se șțtie cu ce s-ar încheia pentru bibliotecă. Chiar dacă aici a fost făcută o reparație destul de bună cu doar câteva luni în urmă, acoperișul curge. Pe tavan au apărut deja primele pete de la apa ce s-a scurs.
”Noi ne-am suit în pod, da ce putem face?”, spune Emilia Budeanu în momentul în care observă privirea mea spre tavan, apou continuă: ”Acoperișul e foarte vechi. Trebuie să aibă vreo 50 de ani, dacă nu și mai mult”. Pe la începutul anilor 2000, de la apă și umezeală, căzuse tavanul în bibliotecă. Atunci au fost făcute careva reparații, au mai fost schimbate unele foi de ardezie și atât.

În prag, înainte de a ne lua rămas bun, Emilia Budeanu a mai făcut o remarcă: ”Iaca-i rău că aici, la Dănuțeni, nu-i niciun centru cultural”.

Ar fi bine să existe toate condițiile și pentru bibliotecă, și pentru un club, și pentru o filială a Școlii de muzică. Sub același acoperiș.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(26 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: