De câțiva ani, sute de ungheneni asistă la un spectacol oribil. Este adevărat, puțini își dau seama de acest lucru. Se pare că nici măcar autoritățile nu-l observă.

De Ziua Victoriei, la 9 mai, fetișoare îmbrăcate în uniforme militare ale armatei sovietice din cel de-al doilea război mondial, cu celebrele panglici, blamate peste tot în lumea civilizată și interzise până și în Belarusi, ies în fața publicului și pornesc la dans.

Și ce mai dansează sub acompanimentul cântecului rusesc ”Katiușa”.

Să nu-mi spuneți că este istoria noastră, că e un act cultural, că e o amintire despre sacrificiul buneilor și străbuneilor noștri. Nu. Este, pur și simplu, o rămășiță a mentalității noastre sovietice, este o spălare de creieri care continuă în același ritm și cu aceeași insistență.

Melodia e săltăreață, n-ai ce zice. Dar ce are în comun cu noi, cu marcarea Zilei Victoriei aici, la Ungheni sau în alte localități din Republica Moldova? Vă imaginați cumva că bunicile și străbunicile noastre și-au petrecut fiii, soții sau tații la front în ritmurile acestei melodii?

Credeți cumva că prin satele noastre tot Katiușe erau și tot ieșeau pe dealuri așteptându-și iubiții plecați la război?
Alo, oameni de cultură ce credeți că sunteți, mai studiați un pic istoria, mai studiați un pic cântecele care răsunau în acele vremuri vitrege pe aceste meleaguri.

Bunica mea și-a petrecut feciorul la război în anul 1944, imediat ce au venit rușii, vorba ei. L-au luat pe neprinsă veste, numai împlinise 18 ani. Nu știa o boabă rusește, nu avea idee unde este dus și la ce. Ca zeci de mii de tineri moldoveni, a fost folosit în calitate de carne de tun. Cică, a dispărut fără veste în luptele de pe Oder.
Bunica mea a sperat până la ultima ei suflare că băiatul ei va reveni, că-l va îmbrățișa. Și vă asigur că nu în ritmul faimoasei ”Katiușa”.

Dacă vrem să-i comemorăm pe cei care au murit pe câmpurile de luptă, care ”au dispărut fără veste” și nu s-au mai întors acasă, ar fi cazul să aprindem câte o lumânare și să anunțăm un minut de reculegere.
Dacă vrem să ne bucurăm de pace și soare, ar fi cazul să mai scotocim prin ungherașele creierului nostru, dacă, bineînțeles, îl avem, și să scoatem la iveaală alte cântece, de-ale noastre, caracteristice poporului din care facem parte și pământului pe care ne-am născut.

Cu unii așa ziși oameni de cultură de prin pările noastre e clar. Și totuși, avem atâția profesioniști în cultură, oameni care merită tot respectul pentru ceea ce fac. De ce oare, în astfel de cazuri, nu li se aude vocea?

Mă miră cum de nu s-a găsit nimeni până acum din administația publică locală să spună ”Stop!”. Înțeleg, cu atâtea țevi sparte și gropi pe drumurile noastre, e cam complicat să te mai gândești la Katiușa. Sau să nu te gândești deloc.

Cred că e timpul să oprim acest tăvălug al ignoranței, mediocrității, al non-valorii, care ne transformă în amebe, în necuvântătoare fără coloană vertebrală.

Iar ”Katiușa”, cine vrea s-o aibă, să și-o ia acasă, s-o cânte, s-o danseze, să facă ce vrea cu ea.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(937 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: