Tabăra de la Rădenii Vechi în vremurile bune
Tabăra de la Rădenii Vechi în vremurile bune

După 45 de ani de activitate continuă, tabăra ”Pro Sănătatea” din Rădenii Vechi, raionul Ungheni, pe unde au trecut, vară de vară, peste 70 mii de copii, își închide ușile.

Este pentru prima dată, când aici nu se vor mai auzi glasurile lor, nu vor mai fi focuri de tabără, competiții sportive și întâlniri memorabile cu scriitorii.

”Nu mai suntem în stare să menținem această tabără”, a explicat scurt Rodica Lupu, președinta Uniunii Teritoriale  a Sindicatului ”Agroindsind”, căruia îi și aparținea.

Pe 30 mai, tabăra a fost transmisă oficial Cosniliului Raional. Deja a fost realizată procedura de achiziție, se perfectează actele necesare.

”Mă bucur că ”Agroindsind” a ales să ne-o dea nouă. Ei puteau s-o vândă oricui și acolo să apară nu știu ce. Cred că au luat o decizie foarte corectă. Astfel, va fi păstrat profilul”, a declarat președinta raionului, Ludmila Guzun, imediat după tranzacțe.

Potrivit dânsei, tabăra a costat 380 mii de lei. Sunt, de fapt, datoriile pe care le-a acumulat ”Agroindsind”, urmare a activității acesteia, și care urmează să le acopere Consiliul raional.

Ce va fi în locul taberei?
”Ne propunem să creăm acolo un centru multifuncțional: de instruiri, cultural, de agrement, ca să poată fi utilizat pe tot parcursul anului”, a spus Ludmila Guzun.

Se preconizează construcția unei săli de conferințe. ”Dacă permite structura,  am putea ridica etajul doi la blocul alimentar, iar partea dinspre pădure să fie doar din sticlă. E o prveliște foarte frumoasă acolo”, a făcut o remarcă președinta raionului.

Căsușele existente vor fi demolate și vor fi construite altele, cu încălzire, ca să fie utilizabile și toamna, și iarna.

Vara, însă, va fi tabără de odihnă pentru copii, a dat asigurări Ludmila Guzun, după care a concluzionat: ”Va fi un adevărat complex de cazare, de instruiri, de agrement”.

Pentru început, urmează să fie construită o fântână arteziană, rețelele necesare. ”Deja suntem în căutare de fonduri pentru a investi acolo”, a precizat președinta, după care a adăugat: ”Ne punem ca sarcină ca la anul deja să vină la odihnă aici primii copii”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(1.264 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: