Expresul

Caravana filmului românesc. Un traseu frumos: Călărași – Nisporeni – Ungheni

Afișa pentru filmul ”Bacalaureatul”

Din cele 15 orașe din Republica Moldova, pe unde va trece sau deja a trecut Caravana filmului românesc se numără și Călărași, și Nisporeni, și Ungheni.

Pe 28 aprilie, Caravana a ajuns la Călărași. Aici a fost proiectat filmul de comedie ”Două lozuri” de Paul Negoescu, realizat în 2016 și care are o distribuție de zile mari. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol.

Pe 25 mai, nisporenenii au avut ocazia să vizioneze un alt film celebru – ”Nea Marin miliardarul”. Este vorba de o comedie, realizată de regizorul Sergiu Nicolaescu în anul 1979, în rolul principal fiind celebrul actor Amza Pellea.

Caravana își va încheia parcursul pe teritoriul Republicii Moldova pe 3 iunie, la Ungheni, unde va fi proiectat filmul ”Bacalaureat” sau ”Fotografii de familie” în regia lui Cristian Mungiu. Premiera filmului respectiv s-a produs pe 19 mai 2016 la Festivalul de la Cannes, unde Cristian Mungiu a câştigat titlul de Cel mai bun regizor şi a fost nominalizat pentru prestigiosul Palme d’Or.

De notat că, la începutul anului 2018, două asociații: una din Chişinău şi cealaltă din Iaşi, în parteneriat cu Primăria municipiului Iași, au inițiat promovarea Centenarului printr-o Caravană de film românesc cu genericul: ”100 de ani, 100 de filme, 100 de oraşe”.  Caravana va trece prin România, Republica Moldova și Ucraina.

(71 vizualizări)