*Șoferii prinși băuți la volan vor rămâne imediat fără permisul de conducere. *Fără amendă, dar cu muncă neremunerată în folosul societății. *Obligați să frecventeze Programul antialcool și antidrog

Pedepsele pentru șoferii care urcă băuți la volan vor fi înăsprite. Guvernul a aprobat, pe 23 mai, o serie de modificări legislative în acest sens.

Potrivit noilor prevederi, șoferii care vor fi prinși băuți la volan vor rămâne imediat fără permisul de conducere pentru o perioadă de la 6 luni – în cazul primei abateri și până la 3 ani – în cazul abaterii repetate.

Pentru cei care sunt depistați în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, sancțiunile vor fi și mai dure – permisul acestora va fi anulat pentru 4 ani. Totodată, pentru condusul în stare de ebrietate avansată va fi exclusă amenda, aceasta fiind substituită cu munca neremunerată, până la 240 de ore, în folosul comunității.

Pentru a perfecta un permis nou, șoferii vor susține repetat examenul auto. De asemenea, după expirarea termenului pentru care permisul a fost ridicat sau anulat, o condiție obligatorie pentru obținerea acestuia este frecventarea de către șoferi a Programului antialcool și antidrog. Programul de 20 de ore va costa 4000 de lei.

Printre alte modificări aprobate în scopul prevenirii accidentelor rutiere se numără și mărirea amenzilor pentru depășirea limitei de viteză. Astfel, pentru depășirea vitezei cu 10-20 km/oră, amenda maximă crește de la 600 la 900 lei. Cei care depășesc viteza cu mai mult de 40 km/oră vor fi amendați cu până la 1800 lei, față de 1500 lei cât era limita maximă până acum.

Proiectele de lege aprobate de Executiv urmează a fi prezentate spre examinare Parlamentului.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(112 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: