În perioada 19 – 22 aprilie, trei liceeni din Ungheni: Irina Robuleț, Cristiana Morcov și Vadim Timoșco, au participat la Tabăra internațională pentru tineri „Training camp – 2018”.

Foto - simbol
Imagine simbol: craiova forum.ro Foto – simbol

Evenimentul găzduit de orașul Gorișnîe Plavni din Ucraina a reunit tineri din SUA, Bielorusia, dar și din câteva orașe ucrainești: Kamianți-Podolsk, Kremenciug și Poltava.

Prezent la ceremonia de deschidere a taberei internaționale, alături de reprezentanții administrației publice a orașului Gorișnîe Plavni, Cristofor Codreanu, viceprimarul de Ungheni, a salutat inițiativa organizării unei astfel de tabere. Oficialul i-a îndemnat pe tineri să profite de această experiență unică pe care o oferă prietenii noștri din Gorișnîe Plavni.

Fiecare zi din tabără a fost plină cu activități interesante, cognitive, dar și de agrement.

Chiar din prima zi am fost implicați într-un training cu tema „Practici de comunicare – baza relațiilor de parteneriat”. Am făcut cunoștință cu ceilalți participanți și am învățat tehnici de comunicare eficientă în diverse contexte. Astfel, am ajuns la concluzia că orice problemă ce vizează comunitatea poate fi soluționată numai în baza parteneriatului și a comunicării dintre administrația publică și populație. Seara, am avut parte de un program artistic etno-cultural interactiv, care ne-a familiarizat cu tradițiile și cultura ucraineană”, a povestit Cristiana Morcov, elevă la Liceul „Vasile Alecsandri”.

În următoarea zi, tinerii s-au întâlnit cu reprezentanții autorităților publice din Gorișnîe Plavni și au participat la un dialog cu primarul orașului. „A fost interesant să cunoaștem mai multe despre politica de tineret din acest oraș. Am aflat că sistemul de educație aici este unul din cele mai bune din Ucraina. De acest lucru ne-am convins vizitând și câteva școli din Gorișnîe Plavni. Elevii îmbină perfect învățătura cu cercurile artistice, majoritatea școlilor având premianți naționali și internaționali.

Cabinetele sunt bine dotate, fiind create condiții foarte bune pentru studiu. Se pune accent și pe cunoașterea limbilor străine. Elevii la liceu studiază până în clasa a 11-a, avânt un sistem de notare de la 1 la 12”, a spus Irina Robuleț, o altă participantă la tabăra de instruire.

Tânăra a mai adăugat că a rămas impresionată de multitudinea proiectelor realizate în Gorișnîe Plavni și care sunt orientate spre susținerea și dezvoltarea tinerii generații.

Nu au lipsit nici activitățile energizate și de agrement. Tinerii au avut posibilitatea să vâslească în bărci (canoe) pe un fluviu al râului Nipru, experiență, care, spun ei, nu o vor uita niciodată.

Impresionantă a fost și excursia la cariera de extracție a minereurilor de fier din localitate „Ferrexpo”, iar pe 21 aprilie tinerii au participat la festivitatea de celebrare a Zilei Orașului Gorișnîe Plavni.

Liceenii ungheneni au revenit acasă plini de entuziasm, emoții pozitive și cu dorința de a produce schimbări în localitatea de baștină.

Dotarea cabinetelor cu laboratoare performante, colaborarea mai activă cu structurile de tineret, abordarea unor subiecte de interes pentru tineri, precum lacunele sistemului educațional, cafenele în aer liber de studiere a limbilor străine, sunt doar câteva activități și idei de proiecte care, spun ei, și-ar dori să fie realizate acasă.

Totodată, elevii au ținut să aducă mulțumiri primăriei municipiului Ungheni pentru că au avut posibilitatea să participe la tabăra internațională de tineret și pentru experiența deosebită acumulată alături de alți tineri activi și motivați de a face lucruri frumoase.

 

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(68 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: