La intrarea în satul Florițoaia Veche se înalță un panou, pe lângă care nu poți să treci indiferent sau să nu-l observi. Pe o înălțime, au apărut, alături unul de altul, drapelul de stat al Republicii Moldova și cel al Uniunii Europene.

Până nu demult, trecătorii puteau vedea acolo două naiuri de dimensiuni impresionante, instalate cu mulți ani în urmă. Timpul, însă, și-a făcut treaba: naiurile se înnegriseră și nu mai arătau ca altădată. Era necesară o schimbare. ”Catiușa noastră le-a pictat. Are mâini de aur”, spun cu mândrie oamenii din sat.

Cine e Catiușa? Este vorba de Ecaterina Roman, originară din Florițoaia Veche, care lucrează la Serviciul Raional Arhivă din Ungheni în calitate de specialist superior.

Este o tânără foarte activă, se implică în numeroase activități de voluntariat atât în satul ei natal, cât și la Ungheni. Spune că îi place să contribuie la dezvoltarea localității de unde vine, la dezvoltarea comunităților în general.

”Locuitorii satului au adunat bani pentru a amenaja în preajma acelui loc un teren de joacă pentru copii. Dar naiul care se afla alături era într-o stare foarte rea, așa că trebuia să facem o schimbare. Ne-am gândit, până la urmă, să desenăm pe el două  drapele, ca ai noștri copii, când se vor juca acolo, să vadă drapelul de stat al Republicii Moldova și drapelul Uniunii Europene.

Este util pentru ei, dar și frumos când intri in sat. Dăm de înțeles tuturor că noi tindem spre Europa, că tindem spre dezvoltare”, a spus pentru ”Expresul” Ecaterina Roman.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(371 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: