Expresul

Campioană europeană la sambo

Paulina Eșanu, elevă la Școala sportivă ”Mihai Viteazul” din Călărași a devenit campioană europeană la sambo, categoria juniori.

Dânsa a obâținut acest titlul chiar recent, după ce a participat la Campionatul European de Sambo rezervat juniorilor și tineretului.

Sportiva călărășeană a reușit să cucerească medalia de aur, după ce a trecut de sportiva din Belarus, Alena Kupava, cu scorul 2-0. În lupta pentru calificarea în finală a invins-o pe Anastasia Perekhrest din Ucraina, cu același scor de 2-0.
În finală a învins-o pe Yanitsa Petkova din Bulgaria, adjudecându-și titlul de campioană europeană.

De notat că lotul național de sambo a fost format din 12 sportivi din republică, dintre care doi din Călărași: Paulina Eșanu și Marilena Burcă. Ambele sportive se antrenează sub conducerea lui Mihail Fistican.  ”Sportivele au avut o prestație bună, s-au luptat foarte bine”, a subliniat antrenorul, după care a recunoscut: ”Eu, ca antrenor, am așteptat o medalie, dar nici prin gind să-mi treacă că vom reveni acasă cu aur”.

Făcând referire la proaspăta campioană, Mihail Fistican a a mai spus că sportiva s-a luptat exact așa cum s-a făcut planul de luptă. ”M-a ascultat sută la sută. Este o sportivă talentată cu perspective mari”, a mai spus antrenorul.

Și primarul de Călărași, Nicolae Melnic, și viceprimarul Victor Ambroci, au felicitat-o pe Paulina Eșanu pentru succesele obținute.
Campionatul s-a desfășurat în perioada 12-15 aprilie în orașul Praga din Cehia.

(112 vizualizări)