La prima vedere, te bucuri că pleci cu microbuzul undeva, fie la drum lung sau prin oraș. Ne gândim că e rapid, comod. Dar…

După mine, aceste unități de transport trebuie scoase din circulație , mai ales, pe cursele lungi. Sau măcar inspectate minuțios.
E o bătaie de joc ceea ce se produce în domeniul transportului public. Am impresia că nimeni nu verifică microbuzele.

Iar noi acceptăm situația, suntem duși ca niște saci cu cartofi. Putem să ne indignăm un pic, să spunem câteva vorbe să ne audă șoferul, care deja a auzit aceste indignări de mii de ori. Și atât. Vreau să fac apel către cei care își doresc să fie în siguranță. Nu vă mai urcați unul peste altul în microbuze, nici în oraș, dar, mai cu seamă, când sunteți la curse lungi. Este extrem de periculos! În primul rând, acest transport este destinat pentru un anumit număr de persoane, oricând poate fi un accident și suntem expuși unui pericol de a ne face praf.

Săptămâna trecută, am avut ocazia să simt pe pielea proprie ce însemană transport public. Sincer, de la Chișinău până la Ungheni am mers cu îngrijorare și mă rugam să ajung vie și nevătămată acasă.

O altă problemă pe care am observat-o sunt scaunele născocite și băgate cu sila în ”rutieră”. Știam că moldovenii sunt ingenioși, dar chiar așa? Acolo unde trebuie să fie portbagaj, proprietarul microbuzului a instalat câteva scaune. Se vede cu ochiul liber că nu sunt din fabrică. Unde s-a mai văzut așa ceva? Doamne, o sută-două de lei să coste o viață de om?

La ce o să se mai recurgă în țara aceasta pentru bani?
Îi auzeai pe cei care stăteau în spate cum se loveau cu capul de tavanul microbuzului.

Nici microbuzele din orașe nu-s mai departe. Și ele sunt readaptate pentru a încăpea mai mulți pasageri. Nu știu dacă ați observat, dar în unele microbuze aproape că nu există scaunele. E un loc mare pentru a încăpea mai mulți oameni în picioare.

Dar culmea, nu ai de ce te ține ca să nu cazi. Și, cum majoritatea șoferilor sunt neatenți, sau conectează muzica la maxim și nu aud și nu văd, frânează brusc și tot valul de oameni ajunge peste ei.

Am fost și martoră când pasagerii au și căzut.

Întrebarea e cine verifică starea acestor microbuze? Și dacă trec aceste testări auto obligatorii, cum explică specialiștii reamenajarea unei mașini scoase din fabrică?

Mie îmi pare anormal, iar atunci când e vorba de viața oamenilor, îmi pare chiar aberant să își bage nasul omul spre a modifica ceva.

Nu o să trec cu vederea nici comportamentul oamenilor. Cu regret, încă nu s-a produs în noi acea schimbare, nu avem cultura necesară de a nu accepta să ne urcăm într-un maxi-taxi arhiplin. Oamenii trebuie să meargă pe scaune! Sau, fie, doi-trei în picioare.

Dar când stau toți ca chibriturile, ne luăm la ceartă: ”Hai, mergeți mai în spate, eu tot vreau acasă”. Iată așa.

Și când se produce un accident, când viețile sunt luate din neglijență, nu știu de ce, dar sunt pedepsiți doar șoferii. Prea neglijenți suntem și clipele în care regretăm sunt mai dese decât cele în care putem fi lăudați că am făcut un lucru gândit.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(488 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: