Recent, am avut șansa să mă aflu, timp de două săptămâni, într-un orășel german. Se numește Plau am See și are o populație de doar ceva mai mult de 5000 de locuitori.

S-ar părea că nu prea ai ce vedea, ce învăța de la o astfel de localitate. În realitate, ai multe de învățat.

În Plau am See funcționează un spital de 200 de paturi, specializat pe urgența neurologică. Un spital care are cele mai performante aparataje medicale existente la ora actuală. Un spital, care are până și o pistă pentru aterizarea elicopterului, nemaivorbind de piscine, atât pentru pacienți, cât și pentru medici, nemaivorbind de cantine moderne, de săli de reabilitate la care ai noștri nici nu îndrăznesc să viseze.

În Plau am See funcționează două grădinițe private, cabinete medicale private. Alegerea e mare.

În Plau am See funcționează și un Centru de pompieri voluntari. De fapt, în Germania nu există pompieri și salvatori profesioniști, care să primească salariu pentru ceea ce fac. Dar ce echipamente au aceștia!

În Plau am See am numărat peste 20 de restaurante. Să nu credeți că nemții au renunțat la bucătoriile lor. Nu. Dimpotrivă!  Doar că Plau am See este un oraș turistic.

Cu foarte mulți ani în urmă, autoritățile au înțeles că au ce arăta potențialilor turiși și au purces la realizarea unei strategii turistice bine puse la punct. Iată că acum, din aprilie până în octombrie, aici vin lunar până la 20 de mii de turiși. De aceea restaurantele înfloresc, de aceea aici există zeci de hoteluri și cabane.

Chiar dacă aglomerația e mare, în cele două săptămâni nu am văzut nicăieri nici măcar un muc de țigară sau o hîrtiuță aruncată pe jos.

Nemții nu așteaptă să le vină primarul să le facă ordine. Eu au învățat demult cum să selecteze gunoiul, în ce contrainere să le pună. Trotuarele din perimetrul locuințelor lor este curățit de ei înșiși. Imediat ce a căzut zăpada, îi vei vedea pe toți ieșind să-l curățe. Tot ei, oamenii de rând, au grijă să achiziționeze materialul antiderapant, pe care să-l presare pe trotuare. Autoritățile se îngrijesc doar de curățirea părții carosabile a drumurilor.

În Plau am See nu am văzut nicio stație de alimentare cu benzină. Acestea sunt amplasate la periferii.

Per total, aici există doar două farmacii! Iar cei care le pășesc pragul sunt foarte puțini la număr.

Nemții au un mod de viață sănătos, majoritatea merg pe bicicletă, aleargă, înoată și nu ”consumă” pastile de tot felul la sfatul vreunei cumetre. Apropo, acolo medicamentele sunt foarte scumpe. Niște picături pentru bebeluș, spre exemplu, costă 50 de euro. Adică, 1000 de lei, iar solicitarea ”Salvării” – 600 de euro. Astfel, ei se gândesc foarte și foarte bine, dacă merită să chemi echipajul medical pentru că, vezi Doamne, te doare capul. Ei știu că trebuie să meargă la medicul de familie, care va decide ce să facă mai departe.

Nemții nu dau mită, nemții nu încearcă să ocolească legea, nemții nu lenevesc. Asta e!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(1.124 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: