Un stadion lăsat în voia sorții de către un agent economic din orașul Nisporeni a fost vandalizat. Un grup de băieți din localitate a apărut în imagini, viral, pe internet. Se vede foarte bine cum aceștia asistau la arderea unor elemente ale stadionului.

Întâmplarea a avut loc în seara de 23 aprilie, iar în urma acestei fapte a ars o porțiune din bordura de plastic  instalată  în jurul stadionului.

Iată mesajul lui Dumitru Lazăr, postat pe pagina sa de facebook: ”Să-i vadă toţi! Și părinţii acestor copii, pedagogii care îi învaţă și întreaga comunitate. Sper să se autosesizeze toate structurile responsabile”.

Potrivit lui Dumitru Lazăr, este deja a doua tentativă de vandalism al stadionului, prima ar fi avut loc  în luna noiembrie a anului 2017. Atunci, nimeni nu a fost pedepsit.

Imediat după postarea sa, au început să apară și comentariile cetățenilor, majoritatea de indignare. Luminița Braga scrie: ”Tineret degradat. Vai de capul lor, sărmanii părinți. De ce își bat joc? De ce nu le pasă? Țigară, băutură și ”iarba”, ce le mai trebuie? Nimic nu le trebuie. Păcat”.

Ecaterina Tataru: ”Tineret fără minte! Rușine să le fie. În loc să facă ceva pentru orășelul  nostru, ei strică și ceea ce mai este”.
Ce spun oamenii legii?

Contactat de ”Expresul”, Nicanor Ciorchină, șeful Inspectoratului de poliție Nisporeni, s-a arătat indignat de faptul că au loc tot mai multe acte de vandalism.

”Am identificat persoana care a dat foc. Este vorba de un băiat19 ani din oraș, care, cu părere de rău, nu e la prima abatere”, a relatat Nicanor Ciorchină.

Potrivit dânsului, stadionul aparține unui agent economic, care s-a dezis de el. În prezent, acest obiect se află într-o stare deplorabilă. Omul legii a confirmat că acolo se afla  un grup de băieți, dar unii dintre ei l-ar fi oprit pe acel tânăr să comită această faptă.

”Noi am prevenit proprietarul ca să-și pună o cameră de supraveghere sau măcar lumină. El, însă, l-a lăsat fără îngrijire și fără pază. Acolo deja se transportă și gunoi. E o atitudine negativă din partea cetățenilor, atât a proprietarului, cât și a celui care a comis fapta”, a mai spus Nicanor Ciorchină.

Dacă va fi găsit vinovat, băiatul  riscă o amendă de 1500 -1800 de lei sau 40 de zile de muncă nemunerată în folosul comunității.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(506 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: