Zeci de baloane albastre, simbolul autismului, s-au ridicat spre cer. Pe 2 aprilie, la Centrul de zi pentru copiii și tinerii cu dizabilități ”Casa pentru toți” din Ungheni, s-a organizat un flashmob întru susținerea copiilor cu autism. Evenimentul s-a produs în contextul Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului.

Potrivit organizatorilor, acesta a a vut drept scop de a transmite copiilor și persoanelor cu autism că sunt iubiti și ca vor fi mereu susținuți. ” Noi vrem sa demonstrăm ca ne pasă de copiii cu autism și că îi vom susține mereu. Noi îi acceptăm și îi iubim”, a menționat Maria Calchei, directoarea Centrului ”Casa pentru toți”.

”Copiii cu acest diagnostic relaționează foarte greu și nu sunt acceptați în societate. Pentru ei nu sunt create condiții în grădinițe și în școli, și din acest motiv dorim să sensibilizăm oamenii pentru a-i accepta și ai ajuta atunci când au nevoie. Iar dacă încercăm să intrăm în lumea lor, vedem că acești copiii sunt deosebiți, ei știu să ofere căldură și iubire”, a mai adăugat dânsa.

Centrul de zi pentru copii și tineri este frecventat de nouă persoane cu astfel de tulburări, cu vârsta cuprinsă între 2 și 8 ani. Potrivit Mariei Calchei, toți dintre ei au programe diferite și se lucrează individual.

Iar împreună cu părinții, specialiștii instituției organizează diferite activități, descoperă mereu metode noi, în scopul de a atrage interesul copiilor, ajutându-le astfel să comunice cu alți copii.

Majoritatea părinților, prezenți la flashmob, susțin că acești copii nu sunt acceptați în societate, în special, în grădinițe și școli. Iar motivele ar fi că nu sunt specialiști, sau nu sunt create anumite condiții pentru ei. ” Pentru noi este important ca societatea să ne accepte copiii noștri, așa cum sunt ei. Le mulțumesc celor de la ”Casa pentru toți” pentru munca pe care o depun căci vedem rezultate după toate activitățile”, a adăugat o mamă a unui copil cu autism, care a cerut să-i fie respectată anonimitatea.

”Casa pentru toți” este frecventată de 81 de copii cu dizabilități.

Elena Basoc, studentă stagiară

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(123 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: