Expresul

Expoziție de grafică, semnată de o tânără din Ungheni

O nouă expoziție la Biblioteca Publică Raională ”Dimitrie Cantemir” din Ungheni. De data aceasta, marca Irina Robuleț.
Irina este elevă în clasa a XII-a la Liceul ”Mihai Eminescu” din Ungheni.

Totodată, e în ultimul an la Școala de Arte Plastice din localitate. Are 19 ani și este pasionată de tot ce înseamnă artă și cultură.
Despre cultură vorbește și în lucrările sale, care vor putea fi vizionate, începând cu 23 martie, în cadrul unei expoziții personale de grafică la bibliotecă.

”Sunt expuse 25 de lucrări, pe care le-am realizat, în mare parte, în acest an. Am decis să fie doar grafică, deși abordez și alte stiluri”, a explicat tânăra pictoriță pentru ”Expresul”.

”Tehnica în care lucrează Irina este foarte complicată și chiar trebuie să ai talent, să muncești mult, ca să-ți reușească”, a explicat directoarea Școlii de Arte din Ungheni, Raisa Cojocaru, prezentă la vernisarea expoziției respective.

Vorbind despre ideea de a organiza o expoziție a sa, Irina Robuleț a recunoscut că și-a dorit-o de mult timp, mai ales că unii dintre colegii ei au avut deja astfel de expoziții.
”Am participat la numeroase concursuri, expoziții, atât naționale, cât și internaționale. Mi-am dorit ca munca mea să fie văzută și acasă. Mulțumesc profesoarei mele, Diana Ciubotaru, pentru sprijinul acordat”, a subliniat ea.
Deși în acest an are examenul de bacalaureat, Irina  este implicată și în activități de voluntariat. Este membră  a Consiliului național al elevilor din Republica Moldova și președinta Consiliului elevilor de la Liceul “Mihai Eminescu”, dar și vicelider al Grupului de Inițiativă ”Pro Ungheni”. ”Uneori, nu dorm noaptea ca să duc la capăt cele începute. Îmi reușește și sunt împlinită astfel”, a răcut o remarcă tânăra.
Colegii și profesorii prezenți la vernisarea  expoziției au avut doar cuvinte de laudă la adresa tinerei pictorițe. Cei care vor dori să-i vadă lucrările au această posibilitate acum, căci expoziția Irinei Robuleț, care poartă genericul ”Cultura – ecou al veșniciei”, va putea fi admirată la bibliotecă timp de o lună.
Cu aproximativ un an în urmă, Irina Robuleț s-a numărat printre cele trei pictorițe talentate de la Școala de Arte Plastice din Ungheni, apreciate la Expoziţia tinerilor artişti plastici din Winston-Salem, Carolina de Nord, SUA, oraș înfrățit cu Ungheniul.

(195 vizualizări)