Pe 27 martie, în ziua în care a fost marcată aniversarea de 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, la Tîgu Jiu, în Sala Maură a Prefecturii Gorj se producea o mică unire.
Într-un cadru solemn, în prezența unor oaspeți de marcă, au fost semnate acordurile de înfrățire dintre județul Gorj și raioanele Ungheni și Călărași.

”Va fi creată astfel posibilitatea identificării de arii de interese comune pentru creșterea structurii economice și sociale ale respectivelor teritorii, în mai multe domenii, precum: administraţie publică locală, economic, protecţia mediului, educaţie, cultură, turism şi sport, politici pentru tineret şi sănătate. Parteneriatul urmărește stabilirea de relații de cooperare în domenii de interes reciproc, potrivit atribuțiilor de care dispun în conformitate cu legislațiile în vigoare în România și Republica Moldova, între locuitorii celor două unități administrativ teritoriale, precum și promovarea schimburilor de bune practici și experiențe în vederea încheierii unor proiecte comune de dezvoltare economică și socială a celor două părți”, notează site-ul gds.ro.

Autoritățile din Ungheni au inaintat o scrisoare de intenție de înfrățire cu județul Gorj la finele lunii august 2017, când o delegație a Consiliului Raional Ungheni a efectuat o vizită la Tîrgu Jiu, orașul de reședință a județului Gorj. Ulterior, la începutul lui noiembrie 2017, o scrisoare de intenție a fost transmisă Consiliului Județean Gorj și de către președintele raionului Călărași.

Gorjenii i-au acceptat ca frați și pe ungheneni, și pe călărășeni.

Anterior, în anul 2016, Consiliul Județean Gorj a semnat un acord de colaborare cu raionul Sâmgerei.

De notat că județul Gorj se află în partea sud-vestică a României, la o distanță de aproximativ 700 de kilometri de cele două raioane din Republica Moldova. Are o populație de 334 mii de locuitori cu 61 de comune și 411 sate.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(299 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: