Decizia a fost luată. Consiliul Raional va finanța Centrul de zi pentru copii și tineri ”Casa pentru toți” din Ungheni. Totuși, părinții copiilor cu nevoi speciale continuă să fie nedumeriți de atitudinea autorităților față de ei și de copiii lor.

Discuții aprinse la ”Casa pentru Toți”
Discuții aprinse la ”Casa pentru Toți”

”Niciodată nu v-ați întrebat cum e să lucrezi cu o persoană cu dizabilități. Niciodată nu i-ați întrebat pe cei ce beneficiază de serviciile Centrului ”Casa pentru toți” ce vor și cum le este lor mai bine. După 18 ani, se pare că pe nimeni nu-i privește soarta lor, iar noi rămânem să ne chinuim. Nici Centrul Medicilor de Familie, nici Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei nu mai duc cont de acești copii și tineri”,  s-a plâns Mariana Iurii, mamă a unui copil cu nevoi speciale, persoană de suport Keystone Moldova în Ungheni.

Potrivit dânsei, la Ungheni nicio școală nu este adaptată pentru persoanele cu dizabilități, ceea ce îngreunează procesul de incluziune a copiilor. ”Dacă este făcută o rampă, atunci e incorectă. Veceul nu-i adaptat, scările – la fel, educator personal nu există. Dar dacă este, nu are  idee cum se lucrează cu un astfel de copil”, a explicat dânsa, după care a întrebat: ”Spuneți-mi, cum să ne descurcăm?”.

Prima instituție, adaptată nevoilor speciale ale elevilor
Ca răspuns la plângerea mamei, viceprimarul de Ungheni, Cristofor Codreanu, a spus că, în acest an, Liceul “Aleksandr Puşkin” va fi adaptat pentru incluziunea elevilor cu nevoi speciale. ”Primul nivel este prevăzut pentru astfel de elevi. Pentru ei vor fi create toate condițiile. Lucrările încep în această primăvară, proiectul este deja elaborat, iar în toamnă copiii vor beneficia de aceste servicii”, a subliniat dânsul.

Tudor Rădeanu, șeful Direcţiei Asistență Socială și Protecția Familiei Ungheni, a asigurat părinții că se va face tot posibilul ca Centrul să fie și mai bun, iar tinerii și copiii de aici să nu fie afectați. ”Eu vreau să fie totul transparent. Vă invit să monitorizați orice mișcare. Trebuie să ajungem la un numitor comun. Dacă primăria nu are bani, înseamnă că noi trebuie să găsim”, a spus dânsul.

O altă mamă, indigrantă de serviciile și atitudinea oficialilor, i-a reproșat: ”Domnule Rădeanu, noi am fost la ușa dumneavoastră de o mie de ori, doamna secretară mi-a spus să merg acasă. Întotdeauna, când părinții cu copii cu dizabilități vin la Direcția Asistență Socială, pentru ca să beneficieze de un ajutor oarecare, li se închide ușa. Cum o să fim ghidați acum de această instituție?”.

”Copilul meu are gradul I de ivaliditate, mi-e foarte greu. Timp de 16 ani nu am apelat niciodată la Direcția Asistență Socială. Acum, când am avut nevoie de ajutor, cei de acolo au refuzat să mă ajute. De trei ori s-au închis ușile în fața mea”, a spus indignată și Natalia Ciuc, lucrător social la ”Casa pentru toți”, mamă a unui copil cu nevoie speciale.

Care incluziune?
”Eu sunt pedagog-psiholog și nu cred în această incluziune în școală sau grădiniță, căci se face superficial. Eu îmi aduc nepotul cu autism aici, la ”Casa pentru toți”, de unde ies cu rezultate. Aici se lucrează cu  fiecare copil individual, nu cum se face în școli și grădinițe”, a spus cu lacrimi în ochi o bunică.

”Ne-am mutat din sat în oraș pentru a putea beneficia de serviciile Centrului ”Casa pentru toți”. Cred că ar fi corect ca noi, beneficiarii, să fim informați despre ceea se întâmplă. De ce autoritățile iau decizii, fără a discuta și cu noi?”, a întrebat Alina Bațală, mamă a unui copil cu nevoi speciale.

Centrul de zi pentru copii și tineri ”Casa pentru toți” a fost finanțat, timp de 15 ani, de către primăria municipiului Ungheni. Din acest an, urmează să fie gestionat de Direcția Asistența Socială și Protecția Familiei din cadrul Consiliului Raional. Nu se știe, însă, câți bani vor fi alocați, ce schimbări se vor produce, câți angajați vor rămâne, care va fi regulamentul de activitate etc.
Chiar dacă și angajații, și părinții și-au exprimat nemulțumirea de ceea ce se întâmplă acum o lună în urmă, nimeni dintre autorități nu și-a revăzut atitudinea, iar despre eventualele schimbări despre care se discută, nimeni nu a fost anunțat oficial, ne-a spus Maria Calchei, directoarea centrului.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(531 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: