Imagine simbol: lideruldeopinie.ro

Știați că Ungheniul se numără printre cele șase raioane din Republica Moldova cu cel mai mare număr de populație, peste 100 de mii de locuitori?

Potrivit datelor din Registrul de Stat al Populației, raionul Ungheni, cu 121491 de locuitori, se situează pe locul patru, după raioanele: Orhei – 131 105, Hâncești – 130 339 și Cahul – 128 971.  Celelalte două raioane cu o populație de peste 100 de mii de locuitori sunt situate chiar în preajma Chișinăului. Este vorba de Ialoveni – cu 111 619 locuitori, și Strășeni – 101 596.

Raioanele Călărași și Nisporeni se află în eșalonul de centru: cu o populație ce nu depășește 100 de mii de locuitori, dar nici mai mici de 50 mii.

Astfel, raionul Călărași are în present o populație de 81236 de locuitori, iar Nisporeniul – de 70302.
Aceste cifre includ atât persoanele cu viză de reședință, cât și pe cele care au declarat domiciliul într-un raion sau altul, precum și cele în proces de migrație internă.

Situația democrafică e cu totul alta, dacă s-ar lua în calcul doar pesoanele cu viză de reședință. Atunci, raionul Ungheni ar număra 105014 locuitori, raionul Călărași – 72938, iar raionul Nisporeni – 62228.

Viitorul sună bine?
În raionul Ungheni, oficial, fiecare al zecelea locuitor este copil sau adolescent. Astfel, numărul minorilor e de 11194. Exact aceeași proporție e și la Călărași: practice, fiecare al zecelea louitor este minor, iar numărul exact al acestora e de 7490.  Și la Nisporeni situația e aceeași: fiecare al zecelea locuitor este minor. Numărul lor exact e de 6843.
De notat că cel mai mic raion din Republica Moldova după numărul populației, este Basarabeasca. La 1 martie curent, raionul număra 30838 de persoane, o populație mai mică decât a municipiului Ungheni.

Pentru comparație
Am încercat să aflăm care este numărul populației în câteva orașe și județe înfrățite cu localități din cele trei raioane.
Astfel, municipiul Iași, înfrățit cu Ungheniul, are o populație de 318871, iar județul Iași –  842601de locuitori. Un alt frate al Ungheniului, Cluj-Napoca, are o populație de 303047 de locuitori, iar județul Cluj – 693409.

Municipiul Vaslui, situat la aproximativ 120 de kilometri de Nisporeni, are o populație de 55407 locuitori, iar județul, înfrățit cu raionul Nisporeni – 395499 de locuitori.

Municipiul Lugoj, înfrățit cu Nisporeniul, are o populație de 47445 de locuitori, iar județul Timiș, în care se află și Lugojul, are 683540 de locuitori.

Municipiul Călărași din România, înfrățit cu orașul Călărași din Republica Moldova, are  65181 de locuitori, iar județul – 285050.

Județul Prahova, înfrățit cu raionul Călărași, are o populație de 802016, iar municipiul de reședință, Ploiești – 223470 locuitori.

Cel mai mic județ din România după numărul populației este Covasna. Dar numărul locuitorilor de aici e doar cu 53 de mii mai mic decât populația totală a celor trei raioane: Ungheni, Nisporeni, Călărași, luate împreună.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(303 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: