Mare și frumoasă  supriză pentru angajații grădiniței ”Povestea” din Nisporeni. În loc de mărțișoare, ei au primit în dar, de la directoarea instituției, Tatiana Cociu, cartea ”Bine” de Igor Guzun.

”Am zis să începem primăvara cu o carte”, a explicat directoarea. Potrivit dânsei, un cadou mai frumos nu există, căci ”e necesar să dăruim cărți, mai ales pentru cadrele didactice. Educatorii trebuie să fie mereu informați, mereu să cunoască, să se formeze încontinuu”.

De notat că toate cele 20 de cărți au fost cumpărate personal de Tatiana Cociu direct de la autor. Mai mult ca atât, Igor Guzun și-a lăsat pe fiecare carte autograful său.

Anterior, dânsul a vizitat grădinița din Nisporeni, iar acum, iată, aici au venit cărțile lui. În plus, la grădiniță a fost organizat și un concurs inedit, cu genericul ”Pomul se cunoaște după rod, iar omul după fapte”.

”Tema concursului respectiv are multe tangenețe cu această carte, în care se vorbește despre bine”, a specificat Tatiana Cociu.
Pe pagina sa de facebook dânsa a plasat următorul mesaj: ”Primavara incepe cu BINE pentru noi. Mulțumim tare mult autorului Igor Guzun pentru o carte așa de… bine”.

Cele 20 de cărți ”Bine” au fost dăruite atât educatorilor, cât și celor mai activi părinți, care se implică în activitatea  grădiniței.
Fiind contactat de ”Expresul”, Igor Guzun a salutat gestul directoarei de la grădinița din Nisporeni. ”O carte este potrivită oricând și pentru oricine”, a făcut dânsul o remarcă, după care a adăugat: ”Soarta cărții ne aparține nouă, scriitorilor, atâta timp cât o scriem, iar apoi aparține cititorului. Ceea ce a făcut doamna directoare Tatiana Cociu este un gest frumos și sănătos, mai ales că atât ea, cât și cadrele didactice au profesie legată de educație și carte”.

(508 vizualizări)

Tags: , ,

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: