Am meditat mult până a începe a scrie acest articol. La noi, spre marele meu regret, este dificil și periculos uneori să te pronunți public pe o problemă foarte  sensibilă pentru cetățeni.

Să fie clar. Nu sunt membru al vreunei mișcari unioniste. Nu împărtășesc, ba chiar disprețuiesc orice manifestare de privatizarte a noțiunii de patriot și a derivatelor acesteia. În același timp, întotdeuna am detestat jocurile murdare, meschine și de moment, bazate pe exploatarea istoriei, limbii și identității de neam, pentru a aduna voturi.

În 2005, am devenit deputat. Direcția Pesonal a Parlamentului mi-a întocmit un dosar de evidență, pentru care am completat o fișă personală, un chestionar de sorginte sovietică, ambalat în grafie latină.
Mult mai târziu, s-a apropiat de mine Vitalia Pavlicenco și mi-a zis pe un ton de admirație: „Nu m-am așteptat să aflu ca tu, în fișa personală, vei scrie la, compartimentul „Naționalitate”, român.

Nu știu dacă multe persoane cunosc faptul că eu am fost al patrulea din cei doar 26 de deputați, care au semnat, în anul 2008, inițiativa de modificare a art.13 din Constituția R.Moldova privind redenumirea limbii, în română.
Am evidențiat aceste două momente, pentru a demonstra că, indiferent de unde vine omul și ce carieră are în spatele său, el întotdeauna are o convingere a sa intimă cu referire la un subiect sau altul, pe care nu o afișează cu orice ocazie, dar la care ține mult și pentru triumful căreia se străduiește într-un mod aparte, altul decât cel de paradă.

Întotdeauna am salutat și mă închin în fața oamenilor care au avut și au în suflet dragostea de Neam și Țară, dragoste manifestată sincer și dezinteresat.

În acest context, pentru mine un exemplu incontestabil de luptător și de promotor neobosit al idealurilor naționale a fost și rămâne profesorul de la scoala de muzică din Sipoteni, Călărași, Mihai Braga.
Anul acesta, dumnealui va împlini 79 de ani. Mulți înainte!

Pe cât de modest din fire, pe atât de curajos în suflet, Mihai Braga promovează neîncetat, de la 1985 încoace, valorile naționale prin toate mijloacele avute la îndemână: cu vorba, cu fapta, dar, mai ales, cu cântecul.
Sub bagheta dumnealui, la 31august 1991, corul profesoral de la Școala medie din Sipoteni cânta cu mândrie ”Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu inima română” sau  „Noi suntem români, noi suntem români,/ Noi suntem pe veci aici stăpâni!”.

Ulterior, l-am văzut adesea la Chișinău, la manifestațiile culturale dedicate sărbătorilor naționale. Îl vedeam, dirijând corul de la Scoala de mizică din sat, în evoluțiile sale din Grădina Publică „Ștefan cel Mare” din Chișinău. Cântau atât de frumos cântece patriotice, închinate cauzei naționale și înaintașilor neamului.
Dar niciodată nu l-am văzut să facă din aceasta o afacere, să-și atribuie careva merite, niciodată nu a așteptat lauri.
Dumnealui a făcut și continuă să facă aceste gesturi din inimă, din suflet și cu satisfacție.
Anul 2018 este un an deosebit. Se împlinesc 100 de ani de la  Marea Unire. E un eveniment care provoacă diferite stări sufletești: unora – mândrie că fac parte din marele popor român, altora – tristețe pentru timpul ratat și patimile suferite în cadrul imperiului sovietic. Unii revendică Unirea cu Țara, pentru a restabili dreptatea istorică, alții văd prin Unire unica posibilitate reală de a schimba lucrurile în bine pentru locuitorii  Republicii Moldova.

Declarațiile simbolice ale aleșilor locali privind Unirea sunt o exteriorizare a unor sentimente nobile, venite din adâncul inimilor semnatarilor și merită toată admirația pentru curaj.

Am rămas profund mișcat de decizia consilierilor, primarului și secretarului din satul Măgurele de a adopta Declarația de Unire, această localitate fiind prima în raionul Ungheni. Am înțeles că unii l-au acostat pe domnul consilier Andrei Căldare, pentru că a semnat acea declarație fără voie de la tătuca.
Eu îl cunosc pe Andrei Căldare. L-am văzut mereu ca un haiduc, care se ține bine pe cal și are mereu un cuvânt al său. Nimeni nu poate decide pentru el.

Am vizitat satul Măgurele de multe ori. De fiecare dată când mă întâlneam cu locuitorii de aici, dincolo de grijile cotidiene și întrebările pe care le adresau, observam un caracter răzeșesc, un fel special al lor de a gândi și a aborda problemele.

Măgurele a demonstrat, prin acest gest de Unire, multă înțelepciune și lumină în cuget, întruchipate perfect în personalitatea regretatului Efim Tarlapan, un mare maestru al cuvăntului și promotor al românismului. Acum,  de acolo, din Ceruri, probabil, zâmbește mulțumit către baștina sa…

Alexandru Lipcan

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(148 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: