Se pare că unui cetățean din Hoginești, Nicolae Drăgănel, i-a ajuns cuțitul la os. Nu a mai rezistat și a depus o cerere către consiliul local, solicitând să fie închis drumul din preajma gospodăriei sale.

Imagine - simbol
Imagine – simbol

Dânsul are și o explicație: de la un timp, acest sector de drum a devenit loc pentru depozitarea deșeurilor menajere. Totodată, potrivit lui, aici vin pe timp de noapte persoane tinere, care consumă adesea băuturi alcoolice.

Cererea dânsului, însă, a fost respinsă de toți cei opt consilieri prezenți la ședința consiliului local. Nici unul dintre ei nu a putut fi convins de argumentele lui Nicolae Drăgănel.

”Acest sector de drum a existat tot timpul. Nu noi l-am deschis și nu noi îl vom închide”, a declarat Valentina Munteanu, consilier local. Potrivit dânsei, drumul respectiv este singura cale de acces a oamenilor din acea regiune spre stația auto, spre piața agricolă și spre gimnaziu. Iar stadionul, cu timpul, va fi îngrădit.

Valentina Munteanu a fost susținută de colega ei de consiliu, Natalia Cernobrovciuc, care a menționat că este întru totul de acord cu motivele pentru care cererea respectivă ar trebui să fie respinsă.

Potrivit secretarului consiliului, Andrei Golban, explicația oficială, care se regăsește în decizia consiliului local sună în felul următor: ”în scopul menținerii și îmbunătățirii permenente a infrastructurii drumurilor locale și căilor de acces a populației în satul Hoginești”. În plus, există Planul strategic de dezvoltare social-economică a satului Hoginești pentru anii 2012-2017, care trebuie respectat și în care prevede dezvoltarea căilor de acces și nu închiderea lor.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(196 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: