Eu mă bucur de reacția oamenilor, atunci când scriu despre ei. Mă bucur, mai ales, de reacția autorităților, a persoanelor publice, a directoriilor și a tot felul de șefi și șefuleți.

Ei sunt oamenii care trebuie să răspundă la orice întrebare, trebuie să asculte orice doleanță a poporului și să-și asume responsabilitatea de tot ceea ce zic, ce fac și cum o fac.

Să vedeți ce se întâmplă. Când dai de oameni culți  și educați la conducere, indiferent ce întrebare i-ai adresat sau ce opinie ai enunțat, vor avea o reacție cu bun simț.

Eu, oriunde și oricând, m-am străduit să fiu corectă. Nu mi-am permis niciodată să fiu arogantă,  mai superioară celorlalți. Mi-am știut locul, atribuțiile și funcția. Îmi cunosc bine lucrul meu de reporter. Atunci când am greșit undeva, am știut să recunosc.

În patru ani de când lucrez în presă, nu mi-am permis să acuz sau să laud fără temei, iar dacă am făcut-o în neștiință, mi-am asumat răspunderea, am acceptat critica.

Nu știu de ce, dar persoanele de la conducere au marea convingere că ne pot astupa gura, dacă ne telefonează la orice oră doresc ei, ne intimidează, iar mie personal îmi vorbesc ca la o fetișcană de liceu.

Da, mi se telefonează și în afara orelor de lucru, seara. De către șefi de tot felul. Strigă la mine ca la un copil. În discuția cu mine ridică tonul, sunt acuzată fără argumente, doar cu presupuneri.

În aceste zile, am fost ofensată și de un lucrător din domeniul culturii.

Imaginați-vă o așa situație. Telefonează la redacție și, pe un ton autoritar, întreabă: ”Unde-i fata aceea care se mărită la Pîrlița? Ea a fost la noi la sărbătoare”.

Mă scuzați, dar un om aflat la conducere nu poate vorbi așa. Și mai cred că cei ce lucrează în  domeniul culturii ar trebui să știe nu doar să cânte și să danseze sau să facă regii și scenarii la spectacole. Ar mai trebui să dea dovadă de educație și respect față de alți oameni.

Tot săptămâna trecută, solicit părerea unui consilier privind o învinuire care i se adusese. Îi vorbesc normal, îi explic că e bine să-șiu spună punctul de veder, ca să nu scriu doar despre acuzațiile ce i se aduc. Așa-i corect.
Dânsul mă telefonează peste două minute și-mi spune: ”Eu vă interzic să publicați!”.

Domnilor, dar cine vă credeți voi? Se poate întâmpla ca mâine să nu mai fiți nici consilieri, nici primari, nici președinți și directori. Eu, în schimb, am să continui să scriu.

Vă asigur că pe noi, jurnaliștii, nu ne preocupă ce faceți seara acasă cu familia. Ne interesează ce faceți și cum vă comportați în funcția pe care ați obținut-o. Și, atâta timp cât sunteți plătiți din  bani publici, vă vom aborda, vă vom deranja.

Totdeauna m-am străduit să fiu corectă și să spun doar adevărul. Poate e timpul ca și voi să fiți corecți și cu bun simț.
Și încă un caz. Tot în această săptămână. Telefonează un funcționar sus-pus și zice că… nu-i place titlul materialului în care este pomenit și el și că nu va mai colabora cu presa.

Da chiar?
Despre ce fel de democrație vorbim, când jurnaliștii sunt intimidați, au loc atacuri la persoană?
Cum vine asta? Credeți că e atât de simplu să realizezi un material jurnalistic, mai ales dacă îți dorești ca să fie de calitate, cu asemenea abordare din partea celor care sunt obșligați să răspundă la întrebări, să explice?
Știți care e cel mai frecvent răspuns al acestor ”nacealnici” de tot felul? ”Mă scuzați, sunt în ședință”. Ai impresia că dimineață până seara toată țara e doar în ședințe.

Oameni buni, despre ce democrație vorbim, despre care libera exprimare?

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(1.150 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: