Luni de dimineață, ne-a venit în ospeție o doamnă de vârsta a treia. Nu avea răbdare să-și spună of-ul.  Cică, a fost invitată la un eveniment, despre care nu știa nimic. ”M-au luat, practic, din drum”, a zis. Iar acel eveniment a fost o întâlnire a persoanelor în etate cu deputatul Anatolie Zagorodnîi.

Da, da, acel deputat care, cu câțiva ani în urmă, îți sărea în cap, dacă îndrăzneai să-i critici pe comuniști, iar acum e mare fan al Partidului Democrat. Ce să-i faci? Se schimbă lumea.

Iar doamna se tot indigna: ”Oare chiar ne au de proști?”. Povestise cu lux de amănunte și despre îndemnurile deputatului pe cine să susțină în alegeri, pe cine să înainteze și să voteze unghenenii. A povestit și cum, după acea întâlnire, bătrânii prezenți au fost hrăniți cu plăcințele, cu fasole, în caz că cineva postește, și tot așa mai departe.

A zâmbit și a recunoscut că bucatele au fost binevenite, doar că nu își va schimba părerea nici ea, nici colegi de-ai ei, prezenți și ei la acea întâlnire.

Tot de la o luni, a telefonat la redacție o altă doamnă. ”Vă rog frumos, nu scrieți nimic despre întâlnirea de la Buciumeni. Noi ne-am plâns, am vorbit deschis despre problemele noastre, dar nu vrem ca despre ele să se scrie”, am auzit de la celălalt capăt al firului. De ce? Pentru că, vezi Doamne, să nu creadă lumea că satul lor e cel mai rău.

Iar eu revenisem la Ungheni atât de entuziasmată! Demult nu mai întâlnisem atâtea femei frumoase la chip și la suflet, atât de sincere și realiste. Când colo…

Sigur că am să scriu despre frământările și gândurile acelor femei. Nu pentru a face satul de rușine, ci, dimpotrivă, pentru a arăta că oamenii noștri gândesc și văd realitatea așa cum e ea. Iar atunci când vezi și recunoști, e doar un pas până a găsi și soluțiile.

Mai spre la mijlocul săptămânii, intră la redacție o altă doamnă: frumoasă, aranjată, dar… foarte speriată.  În ochi i se citea o tristețe imensă. S-a așezat, fără pic de vlagă, pe scaun. ”Ce s-a întâmplat?”, am întrebat-o. A răspuns scurt, aproape în șoaptă: ”Violența în familie”.  E căsătorită de 20 de ani și, dintr-o parte, părea o familie fericită. Doar că soțul ei, cum ia un pahar de vin, devine de nerecunoscut. Jignirile și bătăile au fost mereu la ordinea zilei. ”De ce ați răbdat atâta timp?”, o întreb. Răspunsul a venit imediat, clasic și, îndrăznesc să spun, simptomatic: ”Copiii…”.

Povestirile ei m-au îngrozit. A zis că i-a ajuns cuțitul la os și vrea să divorțeze. Și a mai zis că va reveni la redacție cu acte, care să confirme de câte ori s-a adresat la poliție. Va avea oare curajul?

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(33 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: