Expresul

Fără nicun comunist în Consiliul Raional

Consiliul Raional Nisporeni
Imagine: www.nisporeni.md

Consiliul raional Nisporeni a rămas fără niciun comunist. Pe 22 februarie, cei doi consilieri din partea Partidului Comuniștilor, Vasile Talpă și Mihai Ciorici, au anunțat oficial că nu mai reprezintă Partidul Comuniștilor și că, de acum înainte, vor fi consilieri independenți.

Vasile Talpă, fiind până mai ieri secretar al organizației locale Milești a PCRM, și-a anunțat demisia, iar împreună cu cei patru colegi ai săi din consiliul local Milești, au format un grup neafiliat.

”Până aici a fost”, a declarat dânsul pentru ”Expresul”, explicând că este dezamăgit de comportamentul din ultima perioadă a liderului Vladimir Voronin, dar și al unor colegi din Chișinău.

”Zeci de ani am alergat prin glod, prin ploaie și vânt, ca să convingem oamenii din raion să voteze Partidul Comuniștilor. Ei au ajuns deputați, ca apoi să se vândă. Noi cu ce am rămas? Ne-am certat cu neamurile, cu prietenii…”, a spus Vasile Talpă.
Dânsul a recunoscut că a rămas dezamăgit și de faptul că Vladimir Voronin a vândut sediul PCRM din centrul capitalei, fără să se sfătuie măcar cu cei care au muncit atâția ani ca formațiunea respectivă să fie la conducere, să fie în Parlament.

Totodată, dezamăgirea vine și de la faptul că, ani în șir, nici un activist de partid din teritoriu nu a fost luat în seamă. ”Atunci când se întocmeau listele pentru alegerile parlamentare, ei se includeau doar pe ei acolo, iar noi, cei din afara Chișinăului, eram buni nuami pentru a munci cu oamenii prin sate”, a specificat consilierul.

Vasile Talpă a fost membru al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova timp de aproape 25 de ani. Acum, zice, a decis de bună voie și nesilit de nimeni, să se retragă.

Fiind întrebat ce va face mai departe, a răspuns scurt: ”Vom vedea”.

(415 vizualizări)