Locuitorii satului Cetireni au azi un centru de sănătate mult mai bun ca odinioară. Și asta, grație  lui Philippe Chaudier, un francez stabilit cu traiul la Ungheni de mai bine de 14 ani.


Edificiul  a fost reparat din banii colectați de la conaționalii săi, după un proiect elaborat chiar de cetățeanul francez.
Deschiderea oficială a instituției, după reparație, a avut loc pe 8 februarie, în prezența Ambasadorului Republicii Franceze în Republica Moldova, Pascal Le Deunff. Onorat de invitație, ambasadorul i-a mulțumit lui Philippe Chaudier pentru ceea ce face.
”Relații de acest fel sunt mai rare, dar  sunt cele mai vorbitoare. Sigur că sunt foarte importante relațiile între țări în diverse domenii, dar și mai importante sunt relațiile de solidaritate, prietenie și pace între oameni”, a menționat în discursul său oficialul.

Reparații în valoare de aproximativ 700 de mii de lei
Edificiul a fost reparat integral pe interior, sistemul de termoficare a fost conectat la conducta de gaz, au fost instalate geamuri. Renovarea, amenajarea și dotarea Centrului de Sănătate Cetireni a fost posibilă și datorită implicării cetățenilor, a primăriei Cetireni, dar și a Consiliului raional.

Philippe Chaudier a menționat și implicarea tinerilor voluntari din Franța, care au venit, în vara anului trecut, la Cetireni, unde au muncit alături de tinerii de aici. ”Educația și sănătatea sunt pilonii cei mai importanți într-o societate. Organizația noastră, ”Degețel”, pe care o conduc, se axează în mod special pe aceste domenii”, a subliniat Philippe Chaudier. Dânsul nu a ezitat să le mulțumească tuturor pentru implicare. ”A fost o conlucrare bună, productivă, fără momente negative. Sperăm să le fie de folos aceste servicii oamenilor din comunitate, care vor beneficia aici de condiții mult mai bune”, a punctat Philippe Chaudier.

Și medicul mulțumit, și pacienții
Centrul deschis după reparație este dotat cu o sală  de proceduri fizioterapeutice, două cabinete ale medicilor, aici activează și o farmacie. ”E mai bine, e cald și curat. Totuși, nu vrem să ajungem des pe-aici”, a făcut o remarcă Mihail Racoviță, locuitor al satului Cetireni.

Șeful Centrului de Sănătate, Nicolae Iachimovschi, s-a declarat mulțumit de condițiile în care va munci de acum încolo și se gândește deja cum să atragă și alte finanțări.
”În prezent, instituția este accesibilă și prielnică pentru toți, atât pentru pacienți, cât și pentru angajați. Vreau să cred că este primul pas spre modernizare, dar vor urma și alții”, a explicat medicul.

În aprilie, urmează ca la centrul de sănătate din Cetireni să ajungă și echipament medical, grație unei asociații  din Franța ”Farmacie Umanitară Internațională”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(228 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: