Gheorghe Dîrzu lucrează de 19 ani medic de familie la Chirileni. Locuiește în satul vecin, Bușila, și vine aici, zi de zi, pentru a avea grijă de sănătatea oamenilor, pentru a-i ajuta atunci când aceștia au nevoie de asistență medicală.

E complicat, domnule doctor, să lucrezi, la ora actuală, medic în sat?
Eu m-am obișnuit, sunt satisfăcut. Chiar dacă sunt deja pensionar, continuu să lucrez.

Și atunci, de ce credeți că tinerii nu vor să vină să lucreze în sat?
Ei zic că salariul e mic. Da eu știu? Statul le dădea, pînă nu demult, în primii trei ani de muncă, 30 mii de lei și tot nu voiau să vină.

Spuneți că salariul unui medic de familie e suficient?
Eiii, eu mai primesc și pensie. De aceea îmi ajunge. Dar un tânăr… E puțin. Un salariu de patru mii și ceva de lei… E puțin.

Cât de sănătos e azi omul de la țară?
Trebuie să recunoaștem: avem morbiditate mare. Predomină bolile de ficat, predomină bolile cardiace, cancerul… Anul trecut am avut două cazuri noi de tuberculoză.

Prin ce se explică numărul mare al bolilor de ficat?
Apa din fântâni, pe care o consumă oamenii, este poluată. În plus, se întrebuințează multe băuturi alcoolice. Nu vedeți câte baruri sunt prin sate? Și peste tot se vând spirtoase. Se întrebuințează foarte multe băuturi spirtoase. Nu prea are grijă omul de sănătatea lui.

Și la doctor când se adresează?
Se adresează, în multe cazuri, în stadii avansate ale bolii. Trebuie, totuși, să spun că la Chirileni, în comparație cu alte localități, situația e un pic mai bună, lumea e mai sensibilă, mai atentă față de sănătatea sa, se adresează mai repejor la doctor. În satul vecin, Bușila, unde locuiesc, situația e mai îngrijorătoare. Aici, la Chirileni, lumea e un pic mai conștientă, vine la doctor, se interesează, are mai mare grijă de sănătatea sa. Morbiditatea, totuși, e mare.

Au unde veni oamenii? Mă refer la sediu.
Oficiu medical avem, dar necesită reparație. Ne-am dori și un cabinet de proceduri mai modern. Chiar dacă avem un laborator, n-avem laborant. Lucra cu jumătate de normă, dar s-a dus la Moscova și nu a mai revenit. De aceea îi trimitem pe oameni pentru analizele de laborator la Ungheni.  În rest… Lucrăm aici un doctor și două asistente medicale. Avem în grijă 1600 de persoane, dintre care 16 copii până la un an, vreo sută – până la cinci ani. Aceasta e, de fapt, și norma la un doctor.
Este punct farmaceutic, ceea ce e un mare avantaj și comoditate pentru localnici.

Își cumpără medicamente și se mai autotrateză?
Nu, aici nu. Poate în oraș e la modă autotratamentul. Aici nu. Ei vin la punctul medical, se adresează medicului, după care se prescrie tratamentul. Vă ziceam că lumea la Chirileni e mai conștientă, e mai atentă cu sănătatea sa. Dacă am mai avea și un Oficiu medical reparat și amenajat…

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(174 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: