Un incident neplăcut a făcut dintr-o serată de jazz o minunăție. S-a întâmplat la Școala de muzică din Ungheni.

După două luni de muncă, de repetiții interminabile, a venit ziua când aici urma să aibă loc un adevărat regal al jazzului. Specialiștii susțin că jazzul este un gen foarte greu de muzică. De fapt, nu este doar muzică, e o artă, e ceva ce trebuie să simți.

În ziua stabilită, imediat ce a început concertul, s-a întrerupt curentul electric.

”Deoarece sala de concert se află în subsol și lumina de afară nu pătrunde, câtva timp am stat în întuneric. Dar, pentru că muzica jazz te inspriră, nu ne-am dat bătuți și am luminat scena cu  lanternele de la telefoane, iar pe pian am pus trei lumânări să le fie de ajutor celor ce evoluează. A fost creată atmosfera unui local pentru iubitorii de muzică, în care se cântă din plăcere și se ascultă cu mare interes”, a povestit directoarea instituției, Tereza Cazac.

Starea de spirit a fost absolut impresionantă, elevii s-au simțit foarte bine, profesorii au evoluat alături de discipolii lor,  interpretând piese ale renumiților compozitori George Gershwin,  Scott Joplin, William Gillock, Duke Ellington, Mordasov sau Goldston.

Imaginea muzicală a fost realizată de către copiii pianiști: Anastasia Cornei, Maria Lepadatu, Andreea Nicolaevici, Selina Budeanu, Alexandra Rusu, Corneliu Rotari, Janet Praporșcic, Alexandru Moraru, Mădălina Jitoreanu, Marcel Bulat, David Turcu, Abel Procopenco, Ionuț Cozma (saxofon), Dragoș Slovineanu (vioară) și Mihaela Romașcu.

”A ieșit foarte bine. De fapt, a fost o premieră, un concert la lumina lumânărilor. Este o idee de viitor ce va fi folosită și pentru alte activități”, a spus la final Tereza Cazac.

De notat că inițiatoarele acestui concert cu piese în stil jazz au fost profesoarele secției de pian Angela Cernacovschi și Liudmila Melnic.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(63 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: