Conflict între două directoare. Cel puțin, așa susține un cititor ar ”Expresului”, care a expediat o scrisoare la redacție. Cică, potrivit dânsului, directoarea gimnaziului din Gherman, Margarita Tolocica, o acuză pe directoarea liceului din Sculeni, Iulia Ciuvaga, că-i ia copiii din instituție. De mai bine de un an se menține această situație, afirmă cititorul nostru.

Imagine - simbol
Imagine – simbol

Ce zic cele două directoare și care este motivul neînțelegerilor între ele?
Potrivit Iuliei  Ciuvaga, directoarea Liceului din Sculeni, conflictul a apărut în primăvara anului trecut, când colega sa,  Margarita Tolocica, ar fi acuzat-o că-i ia copiii din sat.

Copii din Gherman vin să studieze la noi la liceu. Nu-i noutate. Fiecare părinte are motivul și explicația sa. Eu nu pot să-i refuz, din moment ce liceul are capacitatea să-i primească”, a declarat dânsa, după care a continuat: ”Nici mie nu mi-ar fi plăcut ca elevii din liceul nostru să meargă în alte instutuții la studii. Dar… Primăvara trecută, am încercat să vorbesc cu doamna directoare de la Gherman. Am mers, cu alți colegi din liceu, la ea. Pur și simplu, nu ne-a primit în instituție și nici nu a dorit să vorbească. Asta-i atitudine? Eu nu am mers la ea  acasă, ci la școală”.

Tot ea a mai spus că este acuzată că merge la părinții din Gherman ca să-i convingă să-și dea copiii la liceul din Sculeni. ”Nu este adevărat. Eu le propun să vină la Liceul din Sculeni doar celor care au absolvit gimnaziul din Gherman”, a subliniat Iulia Ciuvaga.

Alte acuzații, alte explicații
Este vorba de transportul școlar. Cică, unul dintre autobuzele școlare care transportau copiii din satele vecine, unde nu existau gimnazii, ar fi adus copii și de la Gherman, căci șoferul era de acolo. De acest fapt ar fi acuzat-o pe Iulia Ciuvaga directoarea gimnaziului din Gherman.
”În Codul Educației se spune clar că părintele și elevul au dreptul să aleagă instituția de învățământ. Elevul are dreptul la hrană, servicii de sănătate, studii și transport. Peste tot se vorbește că școala trebuie să fie prietenoasă copilului. Eu ce trebuia să fac, dacă unii copii nu aveau cu ce veni din Gherman la școală în Sculeni?”, se întreabă Iulia Ciuvaga.
În prezent, la Liceul din Sculeni studiază 60 de elevi din satul Gherman, dintre care jumătate în clasele primare și gimnaziale.

Un alt director, o altă versiune
Directoarea gimnaziului din Gherman, Margarita Tolocica, susține că nu a discutat niciodată personal cu directoarea liceului din Sculeni și nu au existat certuri. Dânsa este doar indignată de neregulile care se întâmplă.

”Noi suntem într-o comună, iar fiecare copil este înregistrat la școală în conformitate cu  reședința. Copiii din Gherman au gimnaziul lor, aici muncesc cadre didcatice la fel de bune ca la Sculeni, condiții de studii sunt. De ce merg la Sculeni?”, a întrebat Margarita Tolocica, după care a și răspuns: ”Aici e vinovată doar directoarea. Nu eu am acuzat-o că ar merge prin sta și ar îndemna părinții să-și dea copiii la liceul din Sculeni. Au văzut-o și au auzit-o chiar profesori din gimnaziul nostru”.

Cel mai tare, însă, o deranjează pe directoarea de la Gherman – cel puțin așa afirmă dânsa – faptul că se cheltuie bani în plus pentru transportarea copiilor din Gherman la Sculeni. ”Și eu sunt mamă a unui copil de liceu. În sat nu avem liceu și atunci sigur că acești copii trebuie să meargă în altă parte la liceu. Dar eu singură îmi bat capul cu ce să-mi duc copilul acolo. Nu înțeleg, însă, cum, atunci când ai școală în sat, duci copilul în clasele primare sau gimnaziale la  Sculeni? De ce trebuie să-și bată capul primăria sau altcineva și să fie cheltuiți bani în plus? Să fie buni să-și asume ei responsabilitatea”, a spus dânsa.

Ce spun autoritățile?
Din start, primarul Vasile Casian a făcut o remarcă: ”Sunt probleme interne și nu trebuia de scos gunoiul din casă”.
”De la Gherman veneau peste 30 de copii la Sculeni, astfel că directoarea a solicitat o unitate de transport care să-i aducă. Părinții au auzit că este transport către instituția din Sculeni și au început a-și aduce copiii aici într-un număr mai mare. Evident, au apărut și problemele. Nu aș putea afirma că gimnaziul din Gherman este rău. Nu. Doar că este alegerea părinților unde să învețe copiii lor. În acest caz, poate că ar trebui să-și pună unele întrebări și instituția”, a explicat dânsul.
Potrivit primarului, problema e mai mult în bani. ”Pentru un elev ministerulul de resort oferă anual 9000 de lei. În cazul în care copilul pleacă la altă școală, se micșorează bugetul instituției”, a explicat dânsul.

Am contactat-o și pe Iulia Pancu, șefa Direcției Educație. ”Misiunea noastră este să  asgurăm instituțiile cu servicii calitative de învățământ. Celelalte probleme interne urmează să le rezolve pe loc. Dacă există neînțelegeri cu cheltuieli pentru transportarea elevilor, Inspecția financiară  își va spune verdictul”, a spus dânsa scurt.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(398 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: