În primăvara anului curent, la Ungheni va fi dată în exploatare Unitatea de primiri de urgență a Spitalului raional Ungheni, reamenajată și renovată conform standardelor europene.

Cel puțin, așa susține directorul Spitalului raional Ungheni, Andrei Alexeev.

 

”În sfârșit, nu vom mai fi nevoiți să umblăm pe tot teritoriul spitalului cu un pacient sau altul. Toate cele necesare pentru stabilirea disgnosticului vor fi aici, la Unitatea de primiri de urgență”, a declarat dânsul pentru ”Expresul”.

Potrivit directorului spitalului, deja au fost cheltuiți peste un milion de lei pentru reparația capitală a nivelului unu al actualei clădiri, unde s-a aflat, ani la rândul, secția de internare. ”Lucrările au început în luna septembrie a anului trecut. La momentul actual, au loc lucrări de finisare a nivelului unu, unde se vor afla toate cele necesare pentru asistența medicală și stabilirea diagnosticului”, a spus  dânsul, după care a precizat că, mai întâi, a fost făcută structura de rezistență, pentru că se preconizează construirea nivelului doi, unde se va afla biroul șefului de secție, o sală de agrement, garderoba și altele.

Aparatajul necesar, în valoare de două milioane de lei, a venit deja la spital, grație proiectului moldo-elvețian REPEMOL – Regionalizarea Serviciilor Pediatrice de Urgență și Terapie Intensivă în Republica Moldova.

Deocamdată, se mai lucrează pe vechi, medicii, dar și pacienții confruntându-se cu numeroase incoveniente. În momentul în care Unitatea de primiri de urgență va fi deschisă oficial, lucrurile se vor ameliora. Aici vor exista săli spațioase, iar saloanele vor fi împărțite după gravitatea stării pacienților: zona roșie – pentru pacienți extrem de gravi, galbenă – pentru bolnavii gravi și zona verde – pentru bolnavi ”ușori”. De asemenea, va fi amenajată o sală de operații și pansamente, o sală de proceduri, un laborator performant cu fibrogastroscopie, ultrasonografie, Roenghen digital mobil.

Fiind întrebat dacă spitalul dispune și de cadrele  necesare pentru Unitatea de primiri de urgență, Andrei Alexeev a menționat că ”lipsa cadrelor e o problemă în toată republica”, dând astfel de înțeles că nici la spitalul din Ungheni nu există suficiente cadre medicale.

”Avem nevoie aici de trei medici ziua, de medici care să lucreze în ture. În fiecare zonă avem nevoie de câte o asistentă medicală și așa mai departe. Vom vedea ce vom face și dacă banii disponibili ne vor permite să angajăm noi speciliști”, a explicat directorul.

Menționăm că Spitalul Raional Ungheni deservește anual peste 100 mii de pacienţi.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(150 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: