”Profesia de pompier nu este deloc uşoară. Or, pompierii, de foarte multe ori, trebuie să ajute şi să salveze vieți omeneşti în situații excepționale”, afirmă Aurelia Sturza, elevă la liceul din Sipoteni. Știe ea ce știe, căci a participat, chiar recent, la o instruire privind implicarea în acțiunile de voluntariat în situații excepționale.

Vasile Zaharia, șeful Serviciului de pompieri voluntari din Sipoteni, le-a vorbit elevilor de aici ce însemană să fii voluntar, cum să te implici activ în acțiunile de voluntariat în situații excepționale. Instruirea a avut genericul: ”Și tu poți fi voluntar”.

Astfel, elevii au fost informați despre regulile de apărare împotriva incendiilor, modalitatea de a deveni voluntar, au luat cunoștință de istoria voluntariatului în situații de urgență.
A fost organizată și o tombolă, fiind fost puse în joc mai multe premii. Cei mai norocoși s-au ales fie cu câte un detector de fum, un tricou sau chiar o cască de pompieri.

”Sunt sigur că așa instruiri sunt benefice pentru tineri, deoarece îi pot sensibiliza pentru a face voluntariat alături de pompieri. Sper ca în viitor să existe cât mai multe comunități, dornice de a promova în localitățile lor voluntariatul în situații excepționale”, a menționat Vasile Zaharia, mulțumind, totodată, partenerilor din orașul Buhl, Germania pentru susținerea unui asemenea proiect, dar și Consiliului raional Călărași.

Aceste instruiri au loc în cadrul proiectului ”Îmbunătățirea protecției civile în raionul Călărași prin consolidarea echipelor de pompieri voluntari din comunele Onișcani și Sipoteni”, proiect implementat de Consiliul raional Călărași și primăria orașului înfrățit Buhl, Germania.

”Proiectul are drept scop atât îmbunătățirea bazei tehnico-materiale a posturilor de pompieri din Sipoteni și Onișcani, cât și instruirea formatorilor din raionul Călărași în domeniul voluntariatului în situații excepționale, sensibilizarea populației, în special a tinerii generații asupra beneficiilor implicării în acțiuni de voluntariat în situații de urgență”, a explicat Vasile Zaharia.

Apropo, instruirile ce au avut loc au motivat tinerii să se implice cât mai activ în acțiunile de voluntariat.
”Instruirile pompierilor au fost cele care mi-au deschis ochii în legătură cu incendiile și voluntariatul. Nu am avut parte doar de teorie, ci și de o tombolă. Iar eu mă bucur că am fost una dintre câștigători”, a menționat eleva Daniela Adam. Un alt participant, Cătălin Tudoreanu, a subliniat că, pentru el, aceste instruiri au fost excepționale. ”Am aflat multe lucruri interesante despre voluntariat”, a spus el scurt și la temă.

Potrivit lui Vasile Zaharia, o instruire similară va avea loc și la Onișcani.

(438 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: