A vrut să treacă frontiera cu un automobil radiat din circulaţie de autorităţile din Germania, încă la sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut.

În data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 17.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în România, un tânăr în vârstă de 21 ani, cu cetăţenie română şi R.Moldova. Acesta conducea un autoturism marca Mazda, înmatriculat în Germania.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru autoturismul în cauză, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au procedat la efectuarea de verificări suplimentare. În urma verificărilor s-a constatat că mijlocul de transport figurează ca fiind radiat din circulaţie de autorităţile din Germania.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că  a achiziţionat autoturismul în luna iulie 2017, plătind suma de 600 de euro, iar în luna noiembrie s-a deplasat în R. Moldova pentru a petrece sărbătorile de iarnă împreună cu familia. Acesta a mai adăugat că nu are cunoştinţă despre radierea din circulaţie a autoturismului de către autorităţi.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(239 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: