Expresul

La scăldat și iarna. Tinerii din Ungheni trăiesc cu pasiune

Merg de două ori pe săptămână la râul Prut. Chiar dacă plouă, dacă e ger sau vânt, ei intră în apa rece și se scufundă.

Este vorba de o echipă de tineri din comunitatea ”Trăiește cu pasiune” din Ungheni. Astfel, zic acești tineri, ei duc un mod sănătos de viață.

Inițiatorii sunt nimeni alții decât Ion Poia și Vasile Grosu, antreprenori și tineri activi, care se implică în viața comunității nu doar prin vorbe, ci și prin fapte.

”Comunitatea noastră este pentru cei care iubesc viața și o trăiesc la maximum. Scopul principal pe care ni l-am propus e să e promovăm un mod sănătos și, mai ales, pozitiv de viață”, a declarat Ion Poia pentru ”Expresul”.

Scăldatul în această perioadă rece nu e o noutate. Ideea a fost preluată de la Corneliu Său, trainer de motivare personală, bun prieten al Organizația tinerilor lideri și antreprenori – Junior Chamber International (JCI) Moldova. ”Dânsul ne-a propus acest mod de a ne încărca bateriile și împreună cu colegul meu, Vasile grosu, am trecut la fapte”, a făcut o remarcă Ion Poia.

După idee au venit și faptele
Nu a fost simplu. Nici ușor. ”Noi voiam, încă de anul trecut, să începem aceste scufundări, dar… Pe undeva era frica, lipsa de curaj. Pe de altă parte, nu reușeam să adunăm o echipă, căci, cu adevărat, e cam greu, pe așa un timp, să convingi pe cineva să intre în apă”, a recunoscut Ion Poia.
Într-o zi, însă, și-au spus: ”Mergem!”. Și au mers. Deja de o lună tot merg la Prut, unde se scufundă în apa rece. Nimic nu-i oprește. ”Personal, mă simt mult mai bine. Nu mai răcesc ca odinioară. Nu mai simt frigul ca înainte. Mi-am călit organismul și îndemn și pe alții să o facă”, a mai spus Ion Poia.

Există și reguli
Tânărul povestește că, până a ajunge să intre în apă, el și colegii lui fac exerciții de încălzire, de respirație, astfel ca să-și îmbogățească organismului cu oxigen. Atunci când își scot hainele, urmază alte exerciții, masări în zona urechilor, a frunții…
”Iarna nu ne sperie. Din contra, suntem curioși cum va fi când vom păși pe zăpadă”, a a făcut o remarcă Ion.
Dânsul susține că, atunci când ies din apa rece, nu le este frig deloc. ”Nu știu exact care este explicația, dar cert e că organismul nostru e mult mai puternic și mai rezistent decât credeam că îl putem ajuta să fie”, a recunoscut.

Vine cine vrea
Ion Poia spune că le-a propus multor prieteni și colegi să-i urmeze exemplul. Nu a insistat. Cine a dorit, a mers și… a rămas. Cine nu, e alegerea lui. Potrivit lui, nimeni dintre cei care au dat curs apelului său nu a regretat.
”Este important să ieșim un pic din zona de confort și să ne restartăm organismul”, a subliniat. Printre cei care au ales să meargă la scăldat pe timp de iarnă se numără și Denis Cotovici.
Este adevărat, tânărul are anumite probleme de sănătate. Dar, înainte de a accepta să intre în apa rece, a mers la medic să se consulte. După două băi, spune că se simte foarte bine.
”E o încercare și o experiență bună pentru sănătatea mea. Sincer să vă spun, organismul meu reacționează tare bine și sunt mulțumit că am acceptat această provocare”, a recunoscut Denis. Apropo, echipei li s-au alăturat și două femei.

(590 vizualizări)