La grădinița ”Steluța” din orașul Ungheni s-a dat start sărbătorilor de iarnă. Copii, dar și părinți au participat la un iarmaroc de iarnă. Ceaiul fierbinte și biscuțiții au fost cele mai solicitate produse. Nici brăduții sau decorațiunile nu au stat neatinse, iar jucăriile pentru brad au fost procurate printre primele.

”Noi încercăm să-i deprindem pe copii cu frumosul tradițiilor și cred că ne reușește de fiecare dată să-i impresonăm atât pe ei, cât și pe părinți. Copiii care merg la grădinița ”Steluța”, cunosc deja cum să negocieze prețurile. Noi îi învățăm puțină educație economică. Chiar să-i ascultați, ne întreabă cât costă, dacă putemle vindem două produse  la același preț.”, mărturisește educătoarea, Aliona Grușca.

Zeci de părinți au scos din buzunare de la 5 la 50 de lei pentru a cumpăra copiilor dulciuri, jucării, brazi și decorațiuni. ”E o super-idee, noi suntem încă în grupa mică, am venit doar să cumpărăm câte ceva, nu suntem implicați. Important ca ai noștri copii să învețe câte ceva din aceasta, să fie veseli și să se simtă bine la grădiniță”, Tatiana Gangan, părinte.

Pentru sărbătoarea Crăciunului, Petru Lițiu, consului Oficiului Consular al României și-a procurat și dânsul ornamente. ”E foarte bine ce se întâmplă. Copii sunt educați și simulați să gândească creativ. Sunte pregătiți pentru vârsta de maturitate. Ei sunt, de fapt, speranța noastră”, menționează consulul.

Oaspeți din România la iarmaroc

Directoarea și câțiva educători de  la o grădiniță din Iași au venit pentru un schimb de experiență, dar și pentru a încheia un acord de parteneriat între cele două instituții de pe cele două maluri ale Prutului.

Liliana Aioanei, directoarea Grădiniței cu Program Prelungit, numărul 25 din Iași, povestește că legătura dintre aceste două grădinițe a început anul trecut. ”Ne bucurăm că  am creat acest parteneriat cu grădinița ”Steluța” din Ungheni.  Noi am avut și anul trecut parteneriat, doar că la nivel de grupă. O colegă de-a noastră, care a ajuns la dumneavoastră printr-un proiect de voluntariat avea o cunoscută aici la grădiniță. Iată ele au făcut această legătura la nivel de grupă, anul trecut, dar mai apoi s-a extins proiectul  la nivel de unitate, în acest an”, declară pentru ”Expresul”, Liliana Aioanei.

Proiectul cuprinde vizite și schimb de experiență între cele două grădinițe. Astfel, prima vizită a fost făcută chiar la iarmarocul de iarnă. ”Este un iarmaroc minunat.  Noi am primit deja daruri de Crăciun de la colegii noștri de la grădinița ”Steluța”, urmează să împodobim bradul din darurile dumnealor și vom scrie de unde este, pentru ca ai noștri copii să cunoască. Vă admirăm foarte mult. Ca și activități cu copii, în special cee artistice sunt extraordinere. De multe ori ne întrebăm cum de reușesc  colegile noastre să facă așa ceva. Sincer, noi nu reușim. Această activitate de astăzi vreau să o pun în practică la Iași. Am învățat lucruri foarte importante, doamna Lucia e un manager minunat. Deasemenea, vom face și noi un parc  în curtea grădiniței și iarmarocul ne va fi un prim pas” , explică Liliana Aioanei.

Banii colectați la iarmaroc vor fi cheltuiți în folosul grădiniței.

Urmăriți mai jos o galerie foto:

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(567 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: