Haine, încălţăminte, accesorii și jucării la cel mai bun preţ. Toate – la Târgul pentru copii, organizat de Comunitatea Mămicilor din Ungheni.

S-a întâmplat pe data de 19 noiembrie, la Palatul de Cultură din Ungheni, unde au venit zeci de părinți, care au putut procura hăinuțe la preț redus pentru copiii lor.

”O parte din haine sunt noi, căci nu am reușit să le purtăm. Au fost oferite la cumetrie, dar copiii cresc repede și multe hăinuțe, practic, nu au fost îmbrăcate niciodată sau doar de câteva ori. Sunt ca noi. În sfârșit, târgul a fost o soluție pentru a mai elibera garderoba. Din banii pe care am să-i obțin voi lua alte hîinuțe, pentru vârsta copilului. Foarte bună idee cu acest târg, ne dorim cât mai des astfel de activități pentru mămici”, a declarat Alina Scripnic, mamă.

De la ora zece până la mijlocul zilei, mămicile participante la târg vânduseră aproape tot.
”Am adus jumătate de casă aici: de la hăinuțe pentru nou-născut până la cele pentru copii de  cinci ani. Tare bine se vinde. E super-eficient aceast târg. Mai ales ca și cumpărătorii sunt foarte mulțumiți că pot procura la preț redus hăinuțe pentru copilașii lor. Prețurile sunt mai mult de acceptabil. De exemplu, de la 5 lei pentru o pereche de ștrampi, ciorapi sau o căciuliță”, afirmă Ana Șveț, membră a grupului de inițiativă a Comunității Mămicilor din Ungheni.

Organizatoarele evenimentului au rămas surprinse de numărul părinților veniți la târg.
”Noi credeam că vom vinde între noi articolele pentru copii, nu ne-am gândit că va fi atât de aglomerat. Oamenii au reacționat foarte frumos, au fost receptivi. Suntem mulțumite de rezultate și suntem gata să organizăm un nou târg”, a menționat dintre organizatoare, Eugenia Lebedev.

Pe lângă faptul că au putut vinde sau cumpăra ceea de ce aveau nevoie, mămicile au avut ocazia și să socializeze, mai ales că odraslele lor erau în siguranță, fiind distrați de cei de la Academia Copiilor din Ungheni, care au avut grijă să le amenajeze un spațiu de joacă.

Și tații, puțini la număr, au avut misiuni importante. Ei au stat cu cei mai micuți.
Referindu-se la târg, Alina Butnaru, organizatoare și membră a grupului de inițiativă a Comunității Mămicilor, a recunoscut că s-a convins că era nevoie de un asemenea eveniment.

”Mămicile au comunicat și s-au simțit bine”, a specificat dânsa.

Prețurile la hăinuțe, dar și la celelalte obiecte puse în vânzare au fost stabilite de mămici. ”Noi le-am rugat doar să nu exagerese, iar ele au fost receptive la doleanțele noastre. Să fi văzut cu cât drag vorbeau despre hăinuțe: cum trebuie păstrate, la ce temperatură trebuie spălate… Nu au fost, pur și simplu, vânzătoare”, a mai spus Alina Butnaru.
Un nou târg se preconizează la începutul primăverii anului viitor.

Reamintim că ”Expresul” a fost partener media al acestui eveniment, organizat în premieră la Ungheni.

(140 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: