Pe 29 octombrie, a fost marcată, cu mult fast și oaspeți de marcă, aniversarea de 150 de ani de la prima atestare documentară a localității.

Niciodată până acum, nimeni nu a vorbit despre acest lucru, iar marea majoritate a localnicilor nici măcar nu știau câți ani o fi având localitatea lor. Unde mai pui că alături, peste calea ferată, este situat satul Cornești, cu o istorie de peste 500 de ani.
Orașul Cornești a apărut grație căii ferate ce s-a construit în secolul al XIX-lea și este relativ tânăr – doar asta se știa.
Iată că primarul Vera Buga a decis să oficializeze ziua de naștere a orașului Cornești. ”Orice aniversare e un bun prilej de sărbătoare, voie bună și întâlnire cu oamenii dragi”, a subliniat dânsa.

Și a fost sărbătoare, voie bună și întâlnire cu cei dragi. A fost și o ocazie de a iniția o bază de date cu oameni ce-și au rădăcinile aici și care au reușit să-și facă un nume, să promoveze localitatea de unde au pornit, ”un fel de arbore genealogic al localității”, vorba primarului.

Printre numele sonore ce au răsunat în acea zi se regăsește și cel al sopranei Rodica Picireanu de la Opera Națională, și cel al jurnalistei Angela Aramă, și cel al lectorului universitar Vladimir Dragan. De la Cornești-oraș vine și primarul de Teșcureni, Gheorghe Colțișor. De aici e și Valentin Dulce, stabilit cu traiul în SUA, pe versurile căruia mulți compozitori șu-au scris muzica.

Cel mai tânăr lăstar cu care se mândrește nu doar orașul Cornești, ci și întreaga republică, e Tudor Bilețchi, în vârstă de 18 ani, care a vrăjit, cu glasul său, jurații de la renumitul concurs ”Vocea României”.

Chiar dacă e în plin concurs, dânsul și-a croit câteva ore pentru a fi alături de cei dragi și pentru a le mai cânta o dată corneștenilor. ”M-am născut în această localitate foarte frumoasă, cu oameni frumoși, cu o natură minunată. E sărbătoare, iar la sărbătoare e bine să fii împreună cu familia, cu prietenii”, a explicat dânsul.

A ținut să fie prezentă la eveniment și Angela Ararmă. ”Pentru mine, Corneștiul nu este numai localitatea în care m-am născut. Corneștiul mai este acel plai, care îmi oferă energie. Când vin la Cornești și văd aceste dealuri acoperite de codrii cu rădăcinile în secolele istoriei, mă simt mai fericită”, a menționat dânsa, după care a adăugat că nu scapă nici o ocazie să vorbească despre locul în care s-a născut. ”Eu spun mereu că localitatea mea este situată la poalele Carpaților. Observați cum e relieful. Cu siguranță, dealurile noastre fac parte din Carpați. Noi suntem munteni de fapt și n-o știm”, a făcut o remarcă.
La final, Angela Aramă s-a adresat cu un apel către corneșteni: ”Să fim mîndri de locul în care ne-am născut, de locul în care există oameni atât de minunați. Păstrați toată frumusețea localității noastre. Sper ca pădurile noastre, codrii noștri să nu degenereze. Să mergem și noi, și copiii noștri, și nepoții la cules de coarne, de ciuperci”.

”Vă îndemn, dragi corneșteni, să vă mândriți cu orașul natal, să-l ocrotiți, să reveniți aici de fiecare dată cu mult drag așa cum ați reveni la casa părintească, pentru că de aici ați pornit. Pretutindeni să-i purtați cu dragoste numele și să-l duceți cu mândrie în lume”, a făcut un apel și primarul Vera Buga.

Prezentă la eveniment, președinta raionului, Ludmila Guzun, a subliniat: ”Orașul Cornești este o localitate deosebită. Prin amplasarea sa geografică, la intersecție de drumuri, este predestinată să aibă cel mai de valoare capital uman, iar pentru aceasta este necesar să fie create toate condițiile pentru a trăi și a activa. Doar împreună putem să facem ca localitatea să fie atractivă, astfel ca aici să se stabilească tot mai multe familii tinere, să dezvolte afaceri, să muncească și să contribuie la prosperarea localității”.

În scenă au urcat, rând pe rând, să felicite asistența, copii de la grădiniță, de la Centrul friziopulmonologic, de la Școala de Arte, ansamblul folcloric proaspăt fromat, ”Datina”.

”Noroc de un asemenea primar, care ține foarte mult la localitate și face tot ce-i stă în puteri să o dezvolte, să o promoveze”, a accentuat, la final, Maria Bolotovici, șefa Direcției cultură și Turism Ungheni.

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(53 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: