Expresul

La sfat cu primarul

Olesea, Artiom și Marcel, toți beneficiari ai Centrului de zi pentru copii și tineri „Casa pentru toți” din Ungheni, au întreprins, săptămâna trecută, o vizită la primărie.

Surprins plăcut de oaspeți, primarul Alexandru Ambros i-a invitat la el în birou, unde a avut cu ei o discuție interesantă și utilă. Cei trei s-au interesat și de profesia primarului, și de numărul funcționarilor publici, și despre activitățile ce au loc aici.
Au discutat și despre condițiile persoanelor cu nevoi speciale. Primarul a ținut să menționeze că în procesul de reparație a drumurilor, de construcție și modernizare a instituțiile publice, se ține cont de nevoile persoanelor cu dezabilități.

Dânsul a subliniat importanța creării condițiilor necesare pentru încadrarea persoanelor cu dezabilități în câmpul muncii. „Am putea prelua exemplul statelor europene, unde sunt create toate condițiile necesare ca și persoanele cu nevoi speciale să poată munci, în limita posibilităților lor. Comunitatea trebuie să le ofere șansa de a fi activi și utili”, a specificat primarul.
Tinerii interlocutori au ținut să mulțumească primăriei Ungheni pentru susținerea de care a dat dovadă pe parcursul celor 15 ani de activitate a Centrului „Casa pentru toți”.

„Vă mulțumim că avem un centru atât de frumos, modern, luminos și călduros în oraș. Suntem foarte recunoscători, că avem un loc unde să ne petrecem timpul, să fim încadrați în diverse activități, iar părinții noștri au posibilitatea să fie angajați în câmpul muncii”, se menționează în scrisoarea de mulțumire din partea beneficiarilor centrului.

Copiii au mulțumit Primăriei și pentru suportul oferit în implementarea mai multor proiecte, printre care și procurarea transportului adaptat la scaunele cu rotile.

„Este pentru prima oară când tinerii au venit în vizită la Primărie și au avut posibilitatea să discute cu primarul municipiului, lucru care le-a adus momente unice de încântare și bucurie”, a menționat Nelea Petic, conducător de cerc la Centrul de zi „Casa pentru toți”.

La final, Alexandru Ambros le-a strâns mâna, exprimându-și admirația pentru puterea, voința și dragostea de viață pe care o au acești tineri.

(45 vizualizări)