Recent, Ștefan Susai, scriitor și jurnalist din Iași, și-a lansat cartea ”Hora cu cinci fete”, în care vorbește despre locurile şi oamenii de azi, dar, mai ales, de ieri de pe cele două maluri ale Prutului.

L-am întâlnit la un eveniment cultural de la Sculeni, satul pe care l-a îndrăgit și despre care a scris mult. I-am solicitat o părere despre satele noastre și cultură.

Veniți des pe la noi, postați pe rețelele sociale fotografii din satele noastre. De unde atâta interes pentru localitățile de pe malul stâng al Prutului?
Merg prin sate și cercetez civilizația satului de mult timp, imediat după destrămarea URSS. Dacă tot ce ține de sat dispare, e grav. Uitați-vă un exemplu viu de la Iurceni, raionul Nisporeni:  din 50 de olari de odinioară, în sat a rămas doar unul. Și, atunci când la tine acasă nu ai olari,  cumperi ceramică din China, din păcate.
Dispar satele și mă interesează ce fac oamenii, ce păreri au? Nu e o chestie de nostalgie, doar e un interes pentru cultura și centrele de cultură de la dumneavoastră.

Și cum vedeți azi cultura în satele noastre?
Eu mă consider un copil al Prutului, nu al unui sat anume, și am interes pentru toatele satele și viața de aici și de acolo. Când văd cum se depopulează satele, aici, în Republica Moldova, și nu numai – în România e aceeași problemă – nu știu ce să mai cred despre ziua de mâine. M-apucă disperarea când văd că se închid școli și grădinițe.

Cum vedeți centrele culturale, sunt ele o salvare pentru noi?
Căminul cultural nu este o invenție comunistă. Încă Dimitrie Gusti, sociologul, spunea cu referire la căminul cultural: ”În jurul lui trebuie să se adune toți oamenii importanți din sat, fruntașii satului, bătrânii respectați, deoarece căminul cultural va duce mai departe tradițiile și tot ce are satul mai bun”.  Deci, căminele culturale, bibliotecile, școlile, grădinițe trebuie valorificate și păstrate. Ele nu sunt magazine alimentare să producă a doua zi, dar ele produc în timp, cresc generații de oameni.

V-a impresionat vreun cămin cultural de pe la noi?
Căminul cultural din satul Măcărești, raionul Ungheni a fost pe vremuri unul dintre cele mai mari și mai frumoase din Republica Moldova. Acum e aproape distrus. Dacă distrugi instituții din astea, atunci nu mai ai nimic. Am trecut chiar recent pe acolo, am mers la căminul cultural să fac poze, m-am uitat să văd ce se întâmplă cu mozaicul, dacă nu a început să se desprindă de la umezeală…

Cum putem schimba situația? 
Cu regret, în sate se pierd tradițiile. Dar să nu uităm, de aici pornesc scriitori, pictori și oameni ai artei. Cred că fiecare sat trebuie să aibă un muzeu al său. Oamenii trebuie să păstreze o istorie despre ei. Țăranul aruncă lucrurile vechi, iar persoane din domeniul culturii, care pretind că lucrează în acest domeniu,  trebuie să fie ca niște păstrători ai tradiției, să umble din casă în casă, să ”cerșească” de la oameni cântece și obiceiuri populare, pentru a le duce mai departe. Noi, dacă ne pierdem tradițiile, ne pierdem ca popor. E o mare problemă. Una e să vorbești despre cultură într-un mod frumos și alta e să acționezi.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(92 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: