”Și de-a fi să mor\ În câmp de mohor,\ Să spui lui vrâncean\ Şi lui ungurean \ Ca să mă îngroape \ Aice, pe-aproape…”.
Mai zilele trecute, cineva mă critica: cică, tare pesimistă sunt și scriu doar despre ce-i rău. Eu respect critica sănătoasă, respect fiecare părere lucidă și bine argumentată. Dar consider că situația e un pic altfel.

Mai degrabă, aș spune că văd într-un mod realist problemele și, din contra, sunt tare optimistă că prostia va ieși din mintea poporului acesta.

Vă întrebați de ce am început cu versuri din balada ”Miorița”? Vă mai las să recitiți și vă mai propun un alt pasaj: ”Iar tu de omor \ Să nu le spui lor.\Să le spui curat \Că m-am însurat”.

Ia să-mi spuneți, vă rog,  în aceste versuri populare, specifice moldoveanului nostru sau  poporului nostru, nu vedeți nici un pic de pesimism?

Discutam despre această baladă în redacție și chiar  ne-am dat seama că moldoveanul, de când el,  se supune și se umilește, capul și-l apleacă în fața oricui. Anume această situație e redată în versurile citate.  Se lasă omorât, apleacă capul în fața vrânceanului și a ungureanului. Nu vrea să lupte, să se apere.

De la ”Miorița” încoace, cineva a hotărât pentru noi: poporul acesta milostiv și tare răbdător trebuie să aplece capul în fața tuturor. Iar demnitatea și mândria noastră de la strămoșii daci să sune a gol prin ”fluierașul de fag”.

Și, ca să nu-mi reproșați că mă iau de baladele populare, vă zic că am învățat-o și eu la școală și am recitat-o pe nota zece. Nu am nimic cu versurile, dar mă macină sensul lor și situația pe care o avem azi.

Se vede că încă de pe vremuri moldoveanul era cu capul plecat,pentru că, spunea el, ”sabia nu-l taie”. În zilele noastre, pot să vă dau alte exemple. Oameniilor li se scuipă în față, li se dă cu piciorul în munca lor, își bat joc de munca lor, le întorc acasă prunele, merele de la frontiera cu Federația Rusă. Vă mai amintiți: chiar recent, la sfârșitul lunii septembrie, 20 de tone de prune au fost întoarse din Rusia. Cauza? Tare convingătoare, cică, toate fructele noastre au molie orientală.

Mă scuzați, dar eu cred că noi o singură molie avem și aceea stă nu pe scaunul care trebuie.
Sau cei care muncesc în Rusia –  cu interdicții, cu restricții inventate care mai de care, sunt alungați acasă. Exemplele pot continua, putem găsi încă multe de acest fel.

Întrebarea mea e: noi ce facem? Ne întoarcem tot în Rusia, transportăm mere tot în Rusia,  votăm ”za nașu rodinu”, ne închinăm la marele și ”prea măritul” șef al statului, acceptăm toate umilințele?

El, la rândul său,  merge de șase ori pe an în vacanță, îl ”preocupă” tare că oamenii muncesc pe dealuri, câmpuri și, mâine-poimâne, va da cineva cu piciorul în ei.

Apropo, nu uitați că în electorală, aceasta a fost una din  promisiunile sale, că fructele și legumele vor ajunge în Rusia, iar oamenii nu vor fi întorși de-acolo.

Dar știți ce e mai strigător la cer? Că noi încă nu conștientizăm acest fapt. Noi nu ne dăm încă seama cât de umiliți și batjocoriți suntem.

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(233 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: