Un drum proaspăt renovat din satul Onișcani a fost sfințit. ”Pentru o lucrare mai durabilă și mai sigură”, a precizat primarul Gheorghe Grecu, după care a venit și cu explicațiile de rigoare: ”Este vorba, totuși, de drum, iar cetățenii care trec pe aici, dar și autovehiculele trebuie să fie în siguranță”.

La ceremonia de sfințire au participat toți cetățenii din acea zonă, care, anterior, au contribuit și la renovarea drumului. Anume lor le-a aparținut inițiativa ca drumul respectiv să fie sfințit. Bineveniți au fost și ceilalți săteni.

”La noi există deja o tradiție ca orice lucrare pe care o finalizăm să fie sfințită”, ne-a comunicat primarul de Onișcani, după care a adăugat: ”Până la urmă, suntem cu toții creștini”.

Potrivit lui Gheorghe Grecu, drumul renovat, care este pietruit, are o lungime de 500 de metri. Pentru renovarea lui s-au cheltuit 250 mii de lei, dintre care 231 mii au venit din Fondul Rutier. Restul banilor, 19 mii de lei, a fost contribuția cetățenilor. Aceștia zic că au contribuit pentru o localitate prosperă, pentru un trai mai bun, dar și pentru urmașii lor.

”Cele 231 de mii de lei sunt, de fapt, toți banii pe care i-a primit Onișcaniul de la Fondul Rutier. De aceea, împreună cu consilierii, am decis ca toată suma să fie investită anume în această porțiune de drum, supranumită ”Sâneașca”. Era deteriorată și foarte complicată”, a mai explicat  primarul.

În altă ordine de idei, dânsul a declarat: ”Dacă va fi implementat proiectul de reconstrucție a drumului Cornești – Răciula – Onișcani, despre care tot se discută în ultimul timp, atunci drumurile din comuna Onișcani vor fi în totalitate renovate, circa 10 kilometri. Deocamdată, avem ceea ce avem”. Adică, doar circa 10-15 % din drumurile locale sunt renovate.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(53 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: