”Școala auxiliară din Sculeni va fi reorganizată: ori va fi transformată într-un centru de plasament temporar pentru copiii cu nevoi educaționale speciale, ori într-un centru de zi care va presta servicii sociale”, scriam la 4 iunie 2010 în ”Expresul”.

La început de septembrie, am mers la Sculeni să vedem cu ochii noștri ce schimbări s-au produs în fosta școală auxiliară.
Același loc, dar renovat și pe afară și în interior. În curte, pe bănci, stăteau la umbră câteva persoane în etate. Peste tot în jur – trandafiri. În interior nu se mai aud glasuri de copii. E liniște.

Fosta școală a fost reorganizată într-un Centru de plasament pentru persoanele fără sprijin şi adăpost.

Servicii și activități
Ne întâmpină o doamnă binevoitoare, cu zâmbetul pe buze. E Nina Burdulescu, psiholog, care asigura și interimarul pe perioada concediului directoarei.

” În acest centru sunt aduse persoanele în etate care nu au pe nimeni și sunt neajutorate”, spune dânsa din start, după care continuă: ”Fiind fostă profesoară de educația tehnologică, vreau să-i încadrez în mai multe activități, de exemplu, să croșeteze sau să picteze. În general, avem programate diverse discuții, consiliere psihologică. În general, le oferim condiții ca acasă”.
În prezent, aici sunt zece beneficiari, capacitatea centrului fiind de peste 40 de locuri.  Nina Burdulescu spune că, imediat ce dau frigurile, numărul beneficiarilor crește semnificativ.

Pe lângă persoanele singure, aici mai vin, mai ales în perioada de iarnă, și bătrâni, copiii cărora sunt plecați și nu are cine avea grijă de ei. Aceștia beneficiază de toate comoditățile, dar contra plată.
În plus, mai există serviciul ”Respiro”. E un respiro pentru părinții care îngrijesc de copii cu nevoi speciale. Pe timp de vară, acel copil sau tânăr este găzduit pentru o lună de acest centru, oferindu-i-se toată îngrijirea de care are nevoie. Astfel, părinții au posibilitatea să  se odihnească un pic.

De 50 de ani bucătar. ”E mult mai bine acum…”
Am fost invitați să vizităm și cantina. Ne-a întâmpinat Maria Moroz, care lucrează aici bucătăreasă de mai bine de 50 de ani.
”S-au schimbat radical condițiile”, afirmă. Își amintește cât de greu era la începuturi, fără apeduct și canalizare, fără cele necesare pentru un bucătar. ”Acum avem de toate, apă caldă, rece, depozite amenajate. Îmi place”, recunoaște.

Beneficiari mulțumiți
Aici l-am întâlnit pe Ghenadie Tverdohleb, un tânăr cu nevoi speciale, beneficiar al serviciului ”Respiro”. Cândva, a învățat aici, la Școala auxiliară. ”Nu mi-am imaginat că voi reveni aici, dar la Centru”, recunoaște.
Spune că are parte de ”condiții de aur”. Aici se simte mult mai liniștit, e chiar mai confortabil ca acasă, spune. ”Acum aici e mult mai bine, iar eu sunt altul”, concluzionează tânărul.

Centrul de plasament pentru persoanele fără sprijin şi adăpost din Sculeni  a fost deschis în februarie 2011.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(204 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: