Dascălii de educație fizică nu sunt uitați la Rădenii Vechi. Dimpotrivă, sunt comemorați – prin sport.


E deja pentru a doua oară consecutiv, când în sala de sport a Gimnaziului din localitate se adună foșii lor discipoli, ca să-i pomenească, ca să organizeze, în memoria lor, competiții sportive.

Un eveniment frumos în acest sens a avut loc la început de septembrie.

”Ideea de a comemora profesorii de educația fizică vine de la faptul că, uneori, ne este dor să revenim la școala noatsră dragă și e bine să revii cât mai sunt profesorii noștri în viață”, a menționat unul dintre inițiatorii acestei acțiuni, Vitalie Moisei, fost elev la Rădenii Vechi, în prezent șeful Direcției educație anticorupție la Centrul Naţional Anticorupţie din Chișinău.

Dânsul a mai spus că, acum un an, a revenit în școala în care a învățat și le-a oferit copiilor din clasa I câte un cadou.
”Atunci, mi-a venit ideea de iniția un turneu de volei. Am zis să comemorăm profesorii de educație fizică la început de an școlar. Am revenit la Chișinău, am accesat grupul nostru online de consăteni plecați din sat și le-am vorbit despre ideea mea”, a povestit pentru ”Expresul”, Vitalie Moisei.

De la vorbe s-a purces imediat la fapte. Prima ediție a turneului a avut loc anul trecut, pe 18 septembrie. ”Ne-am mobilizat cu toții, am colectat bani și am venit atunci la gimnaziu cu zece mingi, pe care le-am făcut cadou”, a mai spus dânsul.

Iată că în acest an, un turneu similar a avut loc pe 10 septembrie, iar foștii elevi nu s-au dezmințit nici acum: au adus în dar o plasă nouă de volei și o masă de tenis.

”Suntem susținuți și de cei din diasporă, unii chiar au participat la turneu, ei fiind, în acea perioadă, acasă”, a subliniat Vitalie Moisei, după care a adăugat :”Este o ocazie bună să ne revedem și să ne amintim de cei trecuți din viață”.

La turneul din anul curent au participat cinci echipe de volei. Învingătorii au primit, la final, medalii personalizate, cu chipul foştilor profesori de educaţie fízică, trecuți în lumea celor drepți: Gheorghe  Enache, Tamara Vişnevschi, Gheorghe Crețu, Vasile Crețu, Zosim Tudor.

Evenimentul s-a încheiat cu o masă de pomenire.
Secretara consiliului local Rădenii Vechi, Svetlana Rotaru, a subliniat în acest context, că organizatorii, deși au plecat din sat, sunt cu gândul și fapta la baștina lor. Ori de câte ori au ocazia, o demonstrează.
”În acea duminică de septembrie, ei au colectat bani și au adus în dar gimnaziului o masă de tenis. Tot ei au organizat, de Ziua Internaţională a Copilului,  o excursie la  Chişinău pentru un grup de copii din Rădenii Vechi”, a mai spus dânsa.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(40 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: