La sfârșit de august, Vali Boghean, interpet cu rădăcini unghenene, a lansat un nou cântec, întitulat ”Baraboi tânguios”.
Versurile îi aparțin lui Efim Chicu din Meleșenii Călărașilor, care este, la ora actuală, acompaniator al ansamblului ”Haiducii” din localitate.

Valentin Boghean
                     Valentin Boghean

Nu le-a scris special pentru interpret. A scris poezia în unul din momentele în care i-a venit muza. Imediat ce a finalizat-o, a și plasat-o pe pagina sa de facebook.
La scurt timp, a fost contactat de Vali Boghean. ”Mi-a zis că, după ce a citit poezia mea, nu a putut dormi toată noaptea. Spre dimineață, deja avea și melodia pentru aceste versuri. Mi-a cerut permisiunea să le modifice un pic și să interpreteze acel cântec. Am acceptat”, ne-a povestit autorul.
Astfel a luat naștere ”Baraboi tânguios”. Titlul a fost modificat de Vali Boghean, căci, inițial, poezia s-a numit ”Chemări de glie”.
”Probabil, lui i s-a părut mai potrivit titlul ”Baraboi tânguios”, a menționat Efim Chicu.

Explicația am găsit-o la Vali Boghean: ”A pornit din pași de horă tânguiala unui popor… Rădăcina hrănitoare crește în grădină, nu în câmp. Doar acasă pot neîncetat să cânt”.
Baraboi, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, înseamnă plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu flori albe și rădăcină comestibilă în formă de bulb; dans țărănesc asemănător cu hora; melodia după care se execută acest dans. Deci, sensul acestui cuvânt cuprinde toate trăirile interpretului.
Melodia este tristă, iar Efim Chicu afirmă că e tocmai ceea ce trebuie, că se îmbină perfect cu versurile sale. În plus, e un subiect mai mult decât actual. ”Cel mai mult și cel mai bine/ Doar acasă poți trăi./ Dacă ești departe, vino,/ Dacă nu – nu te porni”, așa începe cântecul.

Efim Chicu
                   Efim Chicu

Efim Chicu nu este la prima colaborare cu Valentin Boghean. Mai există un cântec pe versurile sale, dar mai puțin cunoscut, susține dânsul.
Totodată, versurile lui Efim Chicu i-au atras atenția și interpretului Viorel Burlacu, iar  cântecul de leagăn, care a răsunat de pe micile ecrane vreo 20 de ani la rând, la finalul ”Poveștii de seară” de la ”Moldova 1”, tot de la versurile sale a pornit. Cântecul era interpretat de Vasile Bulicanu.  ”Numai noi doi știam despre aceasta, nu am făcut publică informația”, a spus scriitorul din Meleșeni.

Efim Chicu a editat mai multe cărți. În 2008, apare de sub tipar cartea ”Sărută-mă pe frunte-nțelepciune”; în 2009 – ”Tribut pentru abuz de spirit”; în 2010 – publică romanul ”Amorebieta” și cartea de versuri ”Doamna din acvariu”. În 2011apare ”Cubul cu o singură față solară”.
În ultima perioadă, își face cunoscute versurile pe pagina sa de facebook.

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(208 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: