Sursa: facebook.com

Acum opt ani, am descoperit-o pe Ioana Isac, o fetiță de doar 15 ani din Ungheni. Editase prima sa plachetă de versuri, versuri mature, cu mult tâlc. Era 1 mai 2009.

Au trecut anii. Unde mai este Ioana? Ce a reușit să realizeze între timp?

Am contactat-o săptămâna trecută. Acum am găsit-o mult mai încrezută în propriile forțe.

A absolvit, în anul 2012, Liceul Academiei de Științe a Moldovei. În prezent, studiază la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării la Universitatea de Stat și, tot acolo, își face studiile de masterat la Facultatea de Litere.

Ce s-a schimbat în acești ani ?
S-au schimbat toate, dar esența poetică a rămas sau așa îmi place mie să cred. S-a schimbat viziunea, atitudinea, ambițiile, dorințele și toate, datorită experienței acumulate nu doar în cadrul academic, ci și înafara lui.

Am continuat să scriu și să nu mă aventurez în activități care nu-mi sunt pe plac și care nu mă formează ca personalitate.

Am făcut patru ani de voluntariat în cadrul Centrului Tânărului Jurnalist din Moldova și la Consiliul Național al Tinerilor din Moldova. Moderam evenimente culturale și am fost în calitate de speaker la evenimente motivaționale din Chișinău. În acest an, am fost laureata concursului „Slam Poetry”, organizat de Centrul Cultural German „Akzente” din Chișinău . De asemenea, tot în acest an, am început o colaborare frumoasă cu muzicianul de peste Prut, Musai Soundworks. Ne-am împletit artistic la nivel intuitiv și lăuntric pentru a realiza un experiment, o audio-poezie cu titlul “Femeia din cearșaf”.

Pe 18-27 august, la Brașov, într-o cafenea din Piața Sfatului, o studentă de la Facultatea de Arhitectură din București, Ioana Boghian-Nistor, a realizat o expoziție cu imaginile sale și poeziile Ioanei Isac. O expoziție complexă între cuvânt și imagine: ”Din poezie, imagine”.

Povestește-ne despre cum a ajuns ideea de expoziție la Brașov?
Ideea a pornit dintr-o prietenie virtuală pe rețelele sociale. Mi-a scris Ioana Boghian-Nistor, care a absolvit Liceul de Arte Plastice din Brașov, iar în prezent e studentă la Facultatea de Arhitectură din București. M-a întrebat dacă îi pot trimite niște poezii, pentru că ea vrea să realizeze niște colaje pe baza lor. Nu am putut refuza, căci eram curioasă cum va fi receptată poezia prin imagini. Spre marea noastră bucurie, ne-a reușit.

Îi mulțumesc mult pentru curaj, încredere și o colaborare fără a cunoaște omul, ci doar creația lui (ceea ce înseamnă mult mai mult pentru mine decât conexiuni personale). E o responsabilitate și încredere oarba undeva de a lăsa oamenii să interpreteze textele și stările tale.

Mi-a plăcut mult să combin diferite forme ale artei, a fost pictură cu poezie, am făcut muzică și poezie, probabil va mai urma ceva.

Un alt succes, un alt început. Ioana Isac a debutat, recent, în revista Uniunii Scriitorilor din Moldova.

Cum e să-ți publici versurile alături de scriitori consacrați?
Uniunea Scriitorilor este o asociație de creație, de aceea publicarea poeziilor mele în Revista Literă de aici a însemnat pentru mine un pas decisiv și o confirmare că, totuși, nu în zădar am muncit atât de mult. În acest context, le mulțumesc părinților, care m-au susținut mereu, și celor care au crezut în ceea ce fac.

În anul 2009, la 15 ani, vorbeai în poeziile tale despre destin. La vârsta pe care o ai acum, despre ce vorbești?
La vârsta psihologică pe care o am acum, și nu cea cronologică, nu mă mai arunc să am vreo părere despre destin și, în general, despre subiecte relative și discutabile. Destinul e ceea ce gândim și cum ne simțim noi în paralel cu lumea înconjurătoare. Probabil, ne este mai ușor să credem că el există, pentru că fiecare om are nevoie să creadă în ceva sau cineva. Aș miza mai mult pe propriile forțe decât pe destin, plus vocația, misiunea – pot fi sinonime cu destinul.

Dar diferențele/ detaliile își joacă rolul în acest caz.

În ce colț al inimii tale se află Ungheniul?
Ungheniul a fost și va rămâne casa mea, un refugiu și o oglindă veche, dar curată. Mă mândresc cu orașul nostru și mă bucur că la fiecare revenire observ schimbări pozitive. Orașul devine tot mai atractiv. Cred că, grație faptului că Ungheniul există în inima mea, ea nu are colțuri, ci forme încăpătoare pentru dragostea pentru orașul natal, familie, prima iubire și spirit de luptă.

Unde se vede Ioana Isac peste cinci ani ?
Am să încerc să presupun, chiar dacă pun la îndoială veridicitatea gândurilor mele de acum peste cinci ani: cred că mă văd între cărți, între oameni, savurând fiecare formă a artei. Departe de Moldova, cu o carte de poezii. Sper că voi fiu mai inspirată, mai puternică și mai nonconformistă, dar cu aceeași vervă de a fi autentică și să rezonez eu cu mine.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(400 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: