Imagine simbol: protv.md

Câteva zeci de familii din Hoginești nu vor mai merge prin noroi atunci când vor ieși din ogradă. Și asta, pentru că, recent, o porțiune de drum cu o lungime de peste doi kilometri a fost construită de la zero.

Potrivit primarului localității, Constantin Poștaru, pentru construcția acestei porțiuni s-au cheltuit 370 mii de lei, o parte din bani fiind din Fondul Rutier. A contribuit și primăria, dar și și locuitorii satului, în special cei care locuiesc în acea zonă.

”Pentru durabilitate și continuitate ne-am gândit să implicăm și locuitorii, pentru că doar așa cetățenii vor păstra drumurile”, a explicat primarul. Potrivit dânsului, fiecare a contribuit cu cât a putut, nu a fost stabilită o taxă anumită.

În aceste zile, urmnează să înceapă lucrările și pe drumul central. Pentru reabilitarea lui vor fi cheltuiți 100 mii de lei.

Primarul susține că aproximativ 70 la sută din drumurile din Hoginești sunt reparate. În următorii ani vor fi reabilitate și cele 30% rămase. ”Nu vreau să fac anumite pronosticuri, promisiuni, dar vreau să fac ce e mai bine pentru locuitorii satului nostru, ca ei să trăiască în condiții cât mai bune”, a accentuat Constantin Poștaru.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(113 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: